Reclamă

În timp ce femeile de la noi aleargă după perfecțiune și își operează nasul și sânii, peste hotare, trendul este altul. Un bărbat din Germania este dovada vie că și sexul masculin are complexele lui. Acesta a apelat la o operație un pic mai atipică și spune că este cea mai bună decizie din viața lui.

Un tânăr din Germania a uimit întreaga lume cu povestea lui. Bărbatul e 1.72 metri s-a simțit mereu complexat, așa că a decis să schimbe situația. Fără să stea prea mult pe gânduri, acesta a apelat la intervenția de lungire a picioarelor. Rezultatul îl mulțumește de deplin și spun că i-a redat încrederea în sine.

În trecut, se pare că acesta era complexat foarte tare de înălțimea lui. În prezent, acesta are 1.90 metri și se declară mai fericit ca niciodată. Acesta a postat un videoclip pe contul lui TikTok unde a surprins reacția familiei după ce s-a întors acasă mult mai înalt.

„Sincer, pentru mine, să am 1.70 metri mi-a afectat încrederea în sine. Nu mă simțeam deloc masculin. Cunosc femei care au 1.75 sau chiar mai mult”, a povestit acesta.

„Cine a spus că înâlțimea nu contează, minte!”

Pentru această intevenție, tânărul din Germania a mers până în Turcia. Operația în sine a constant în ruperea osului piciorului și adăugarea unei tije pentru a lungi piciorul. Acest proces nu se întâmplă peste noapte. Oasele, mușchii, pielea și nervii au nevoie de timp pentru a se întinde.

Deși recuperarea nu a fost deloc una ușoară, tânărul spune că a meritat din plin. „Cine spune că înâlțimea nu contează, minte”, a conchis acesta.

Procedura este disponibilă doar în anumite clinici private din lume. Momentan, nimeni nu a expus lista completă de riscuri la care se expune o persoană care apelează la o astfel de intervenție. În Marea Britanie, o astfel de intervenție costă 50.000 de dolari, iar în Statele Unite ale Americii prețul variază între 70.000 și 210.000 de dolari.

@le_tremba Mr Slenderman#limblengthening #height #shortpeopleproblems #heightproblems #livelifetaller #trends #istanbul #fy #fyfy #fyfyfyfyfyfyfyfyfyfyfyfyfyfyfyfyfyfy #körpergröße #schönheitsoperation #femur #tall #größe #whatgirlswant ♬ eredeti hang – Luca


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro