Reclamă

Părinții din România au acum un avantaj privește creșterea copilului. Mai exact aceștia își vor putea lua concediu pentru îngrijirea copilului bolnav nu doar în primii ani de viață până la împlinirea vârstei de 12 ani. Decizia a fost luată astăzi din parlament și va fi implementată deja în țara noastră.

Părinții din România pot sta acasă alături de copilul bolnav fiind plătiți

Până de curând mulți dintre părinții din România erau nevoit să își ia concediu fără plată atunci când aveau un copil bolnav. De altfel, mulți angajatori erau în situația în care nu le puteau acorda zile libere acestora. Lucrurile se schimbă total începând de astăzi. Totul după ce Parlamentul a decis o măsură în avantajul acestor părinți. Cei care au copii cu vârsta de până în 12 ani își vor putea lua concediu plătit de câteva zile pentru asta acasă cu copilul bolnav.

Conform legii din România, acest lucru era posibil până în prezent, doar dacă vârsta copilului nu depășea șapte ani.

Explicația aleșilor politici legat de această decizie este aceea că minorii de până în 12 ani nu poți nu pot fi lăsați singuri acasă pentru a se îngriji în cazul în care au o problemă de sănătate. Cu atât mai puțin să își administreze tratamentul medicamentos singuri.

La baza acestei măsuri stă ideea susținută de psihologi în întreaga lume. Aceasta reflectă că vârsta minimă la care minorul poate fi lăsat singur acasă ca fiind responsabil este cea de 12 ani.

Proiectul de lege a fost adoptat în cursul zilei de ieri în camera Deputaților în unanimitate. Potrivit acestuia beneficiarii respectiv părinții asigurați vor putea să-și ia concediu și indemnizație pentru creșterea copilului bolnav. Condiția este ca minorul să nu depășească vârsta de 12 ani.

„Asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 12 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani”, prevede proiectul adoptat marți, 23 mai 2023.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro