Aleșii pregătesc scena politică pentru rocada care are loc la finalul lunii. Astfel, promisiunile curg în timp ce se stabilesc detalii legate de modul în care vor funcționa ministerele. Conform seriei de promisiuni, o anumită categorie de români ar urma să aibă avantaje salariale.
Planuri mari după rotativă
Scena politică din România va fi marcată de o rotativă guvernamentală. Președintele Klaus Iohannis a cerut formațiunilor politice să grăbească procedurile. Astfel, în prezent, miniștrii și ministerele pe care le vor conduce se pregătesc de schimbare.
De exemplu, în cazul Ministerului de Finanțe, propunerea PNL îl vizează pe Cosmin Marinescu, un consilier prezindențial. De asemenea, în același minister ar mai putea intra alte două nume mai cunoscute. Alexandru Nazare și Sebastian Burduja.
„Nu e o negociere la care să participe președintele statului. Așteptarea mea e ca această negociere să se finalizeze până săptămâna viitoare. „, a precizat Klaus Iohannis, Președintele României.
Una dintre noile direcții posibile prin rotativă este comasarea Ministerului Sportului cu cel al Familiei. Gabriela Firea se vede însă în continuare pe scena politică, ocupând aceeași funcție în cadrul Ministerului Familiei.
„Dacă pot să îmi continui proiectele ar fi foarte bine. Dacă se va lua altă decizie o voi accepta. Aşa e în politică, azi eşti sus, mâine nu mai eşti acolo. „, a precizat politicianul.
Ministerul Antreprenoriatului. Și Turismului ar urma să fie divizat în două structuri.
De altfel, mai ales operatorii din sfera turismului așteaptă cu ardoare o astfel de schimbare.
Dincolo de agitația rocadei, românii de rând primesc promisiuni pe bandă rulantă. Una dintre ele îi vizează pe părinții cu copii. Reprezentanții PSD susțin că nici un părinte din România nu va avea un salariu mai mic de 500 de euro, net. De asemenea, tinerii sub 26 de ani vor fi vizați de același plan de remunerare.
Alți peste un milion și jumătate de angajați din România vor avea peste o mie de euro salariu.