În această dimineață, ANPC a luat în vizor unele dintre cele mai mari bănci de la noi din țară. Toate au fost amendate cu 550.000 de lei din cauză că practicau metode înșelătoare în vederea stabilirii ratelor la creditele pentru persoane fizice.
11 dintre cele mai mari și cunoscute bănci din România au primit azi amenzi de 550.000 lei din partea celot de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). Motivul?! Existența unor practici înşelătoare de calcul al ratelor.
Printre băncile sancționate se numără:
- ING Bank
- First Bank
- Credite Europe Bank
- OTP Bank
- Alpha Bank
- Banca Transilvania
- Raiffeisen Bank
- BCR
- Patria Bank
- Unicredit Bank
- BRD Groupe Societe Generale.
În urma controalelor desfășurate de ANPC, s-a descoperit că, o mare parte din unele credite era constituită din dobânda către bancă. Și anume, 25% era sold principal de rambursat, iar 75 % era dobândă.
„Să realizezi că, la jumătatea contractului de împrumut, nu ai făcut altceva decât să plăteşti dobânzi şi foarte puţin din credit, este o povară mare pe umerii debitorilor. Dacă lucrurile ar fi fost echilibrate, într-un mod raţional şi în favoarea consumatorilor, probabil multe familii, astăzi, nu ar mai trăi o dramă financiară.
Sub aceste aspecte, astăzi sancţionate de către Autoritatea noastră, par să se ascundă şi interese de grup, şi o atitudine cartelară. Vom transmite şi Consiliului Concurenţei cele constatate de către colegii noştri pentru a face şi dânsii o analiză a întregii situaţii. Dacă există sedii elegante, cămătăria poate avea alt nume”, a spus Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, potrivit zf.ro.