Reclamă

Guvernul României merge la Bruxelles să renegocieze PNRR-ul. Zi decisivă pentru pensii.

Zi decisivă pentru pensii! Decizia vine tocmai de la Bruxelles

Urmează discuții cruciale la Bruxelles, unde marți, 16 mai, sunt așteptați să ajungă reprezentanții Executivului din România. Vor merge atât Marcel Boloș, ministrul investițiilor, cât și Marius Budăi, ministrul muncii.

Scopul lor este să renegocieze procentul de 9,4% din PIB, limita maximă a plafonului de pensii. Adică unul dintre factorii care îi împiedică pe oficiali să majoreze veniturile vârstnicilor din România mai mult. Promisiuni au fost, mai ales din partea ministrului Budăi, dar totul depinde acum de decizia europenilor.

Misiunea este una dificilă, mai ales că este așteptat că cei de la Comisia Europeană vor accepta foarte greu renunțarea la procentul de 9,4%.

Marcelo Boloș a explicat că delegația română va face eforturi să  obțină înlocuirea acestui procent cu unul de disciplină financiară, care să nu limiteze aceste cheltuieli.

Acest lucru ar permite ca în următorii 50 de ani, Guvernul să aibă posibilitatea de a lua decizii privind ajustarea pensiilor. Iar având în vedere importanța acestor negocieri, deciziile ce se vor lua vor fi cruciale pentru viitorul pensionarilor din țară.

Pensiile românilor stagnează, ale specialilor se înmulțesc

Nu doar plafonul din PIB este însă singura piedică a Guvernului în ceea ce privește PNRR-ul și mărirea pensiilor. Comisia Europeană a avut o poziție categorică în ceea ce privește veniturile „specialilor” din România, care primesc lunar zeci de mii de lei de la stat, fără să fi contribuit atât.

Și în timp ce Bruxelles-ul spune clar că trebuie să scăpăm de ele, oficialii fac tot posibilul să le apere. Ba mai mult decât atât, găsesc și portițe să le multiplice.

Doar în luna aprilie a acestui an, țara noastră are cu 47. Adică un total de 10.269 de pensii pentru specialii țării. Acestea pornesc de la 5.051 de lei în cazul parlamentarilor și ajung chiar și la 21.524 lei pentru foștii magistrați.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro