În ultima vreme, în liceele din România se petrec din ce în ce mai multe incidente nefericite. Azi, în Craiova, un adolescent de 16 ani a fost surprins în timp ce intra în instituția de învățământ cu un cuțit de aproape 30 de centimetri.
Dimineața a început cu încă un incident în județul Dolj, mai exact, în Craiova. Un adolescent de 16 ani a intrat în curtea unui liceu cu o armă albă la el. Cuțitul de 28 de centimetri a fost ascuns, dar se pare că a fost identificat de către jandarmerie.
Tânărul era destul de agitat, iar comportamentul lui a ridicat o serie de întrebări în rândul jandarmilor. Fiind destul de suspicios, oamenii legii au decis să-l percheziționeze. Acela a fost momentul în care au găsit asupra lui arma cu pricina. Ba mai mult, se pare că adolescentul nici măcar nu era elev al liceului respectiv.
„În data de 10.05 a.c., în jurul orei 18.00, jandarmii craioveni au depistat un tânăr. Acesta a pătruns în incinta unui liceu din Craiova, cu un cuțit tip briceag. Obiectul a fost ridicat, în vederea confiscării, pe bază de proces-verbal, iar minorului i s-au întocmit actele de constatare pentru fapta de port fără drept de obiecte periculoase în sediul unei instituţii publice, urmând a fi înaintate organelor de urmărire penală, pentru continuarea verificărilor”, a transmis Jandarmeria Dolj.
Purtarea fără drept a unor astfel de arme în spațiul public se pedepsește cu închisoare de la 3 luni până la un an sau cu zile amendă.