Bărbatul din Chiajna care a pus pe jar o țară întreagă a fost plasat în arest preventiv. I s-a făcut rău la Judecătoria Buftea.
Bărbatul din Chiajna care și-a sechestrat fiica, arestat
Tatăl fără suflet, care a amenințat că dă foc casei în care o ținea sechestrată pe fiica sa, rămâne în spatele gratiilor. Aceasta a fost decizia magistraților de la Judecătoria Buftea, în fața cărora a fost adus la 24 de ore după ce s-a predat.
A fost adus încătușat de oamenii legii, iar în timp ce se afla în fața judecătorului, i s-a făcut rău. A fost nevoie să primească îngrijiri medicale, așa că la fața locului a fost necesară prezența a două ambulanțe.
Va rămâne în arest pentru următoarele 30 de zile, perioadă în care procurorii vor continua cercetările. Individul care a pus pe jar o țară întreagă este acuzat de lipsire de libertate, violență în familie și amenințare. El a mărturisit că a făcut totul pentru că s-a speriat, după ce a văzut în fața casei sale un polițist cu un pistol.
De ce și-a sechestrat tatăl copila în casă
Bărbatul s-a sechestrat în casă cu fetița lui în vârstă de 5 ani după o ceartă cu soția. Vecinii au povestit că era un împătimit al alcoolului, așa că certurile în familia lor erau obișnuite. Doar că de data aceasta, femeia ar fi încercat să-l înjunghie cu un cuțit. După ce a reușit să se ferească, individul a dat-o afară din casă.
S-a ajuns la amenințări teribile. Avea în casă 3 butelii, pe care voia să le folosească ca să explodeze casa. Urmau să moară atât el, cât și fiica lor.
În cele 28 de ore cât au durat negocierile, autoritățile au vorbit în permanență cu el. Au vrut să se asigure că micuța este teafără și îngrijită. Lucru care s-a întâmplat. Individul a cerut chiar mâncare pentru copilă, moment în care negociatorii și-au dat seama că există o șansă mare să nu facă un gest de nebunie.
Avocata lui a reușit să intre în casă și să discute cu el. După câteva ore, bărbatul s-a predat singur.