Klaus Iohannis și Prima Doamnă a României, Carmen Iohannis, au fost și ei prezenți la Încoronarea a Regelui Charles al III-lea.
Ce rochie a purtat Carmen Iohannis la Încoronarea Regelui Charles al III-lea
Privirile a milioane de oameni din întreaga lume au fost ațintiți către Marea Britanie. Regele Charles a fost încoronat sâmbătă, 6 mai, la vârsta de 74 de ani.
Ceremonia grandioasă a fost transmisă în direct, timp de mai multe ore. Fiecare invitat dintre cei 2.000 pe care i-a avut regele au fost și ei în centrul atenției. Printre cei care au fost invitați să participe la acest eveniment istoric, s-au numărat și Klaus Iohannis și Carmen Iohannis.
Într-o postare în mediul online, președintele României a arătat poporului său cum se va prezenta cu Prima Doamnă la ceremonie. În fotografia postată, se poate observa ce ținută deosebită a ales Carmen Iohannis pentru această zi.
A ales o culoare puternică, un albastru-turcoaz.. Prima Doamnă a purtat o rochie până la genunchi, un sacou în aceeași culoare peste și pantofi crem. Cât despre păr, acesta a fost prins elegant și simplu la spate, cu două șuvițe desprinse în față. Iar machiajul a fost și el simplu, singurul element care a ieșit în evidență fiind rujul, de culoare roz.
Regele Charles, îndrăgostit de România și de frumusețile sale
Regele Charles a avut o relație deosebită cu țara noastră, de care s-a declarat de-a dreptul îndrăgostit. A ajuns aici pentru prima oară acum mai bine de 25 de ani, iar ceea ce a văzut l-a fascinat.
Monarhul a călătorit în anii ce s-au scurt de atunci de mai multe ori în România. Mergea mereu în Transilvania, unde are chiar câteva case. Oamenii ce l-au cunoscut declară cu mândrie că au reușit chiar să vorbească cu el și că este un om deosebit. Imobilele pot fi vizitate de turiști, ba chiar undele dintre ele pot fi închiriate.