MAE a emis o atenționare de călătorie pentru Franța. Zeci de zboruri ar putea fi anulate pe 1 mai.
Atenție pasageri! MAE a emis o atenționare de călătorie
Sindicaliștii din Transporturi din Franța de pregătesc ca de 1 mai, Ziua Internațională a Muncii, să intre din nou în grevă. Manifestația lor va afecta atât transportul feroviar, cât și pe cel aerian.
Așa că MAE a emis o atenționare de călătorie, atât pentru românii care aveau călătorii planificate în Franța, cât și pentru cei care se află deja acolo.
Greve vor fi pe aeroporturile Charles-de-Gaulle și Orly din Paris, ceea ce va duce la perturbări ale programului de zboruri, cât și la anulări. De asemenea, și însoțitorii de bord ai companiei aeriene Vueling se vor alătura manifestației, așadar și pe alte aeroporturi din țară, la zborurile operate de această firmă vor fi perturbări.
Este așteptat ca în toată țara, traficul feroviar să fie afectat. Mersurile trenurilor naționale (TGV, Ouigo), locale (TER, Intercités, Transilien) și internaționale (Thalys, Eurostar) vor înregistra întârzieri și chiar anulări.
Proteste sunt anunțate și pe străzile din capitala franceză, dar și în orașele mari. Așadar, este probabil ca și transportul public urban să fie afectat din cauza modificării traseelor unor linii de transport, pe fondul demonstrațiilor planificate în oraș.
Ce trebuie să facă românii care au zboruri anulate sau întârziate
Mii de oameni vor fi afectați de această grevă. Companiile aeriene și de transport își vor înștiința călătorii despre eventualele modificări. În cazul în care vor fi anulări sau întârzieri, pasagerii de zboruri vor fi înștiințați prin intermediul unui mesaj despre acest lucru.
Nu este însă clar când va reveni situația la normal. Căci sindicaliștii și angajații din Transporturi nu dau semne că vor să renunțe ușor la greve. Conform informațiilor Ministerului de Externe de la București, este posibilă prelungirea grevei și după 1 mai, în anumite sectoare.