Reclamă

Românii așteaptă în fiecare an cu mare nerăbdare, fructele românești pe piață. Din nefericire, prețurile lor sunt de fiecare dată pe măsură. Cele mai recente disponibile pe tarabe sunt căpșunile românești. Deși acestea atrag pofticioșii, nu oricine își permite să și cumpere câteva. De un kilogram nici nu poate fi vorba.

Căpșunile românești vândute în piețe la prețuri astronomice

Perioada în care apar căpșunile, cireșele sau zmeura este așteptată de români. În acest an, cumpărătorii nu se pot apropia însă de primele fructe apărute pe tarabe. Totul din cauza prețurilor mari pe care vânzătorii le pretind în schimbul lor. Astfel, pentru un kilogram de căpșuni românești, doritorii trebuie să achite de la 40 de lei în sus.

Cireșele nu au apărut încă având în vedere că sezonul lor este în luna mai. Și în anii trecuți însă, acestea au avut prețuri mari.

Căpșunile românești, aromate și dulci sunt preferatele cumpărătorilor. Cele aduse din Turcia sunt de cele mai multe ori evitate pentru gustul fad și lipsa aromei. De altfel, acestea din urmă nu au nici măcar mirosul specific fructului. Din nefericire însă, pe cele românești nu oricine le poate consuma. Mulți pofticioși care ajung în piețele agroalimentare în această perioadă, rămân doar cu privitul. Asta pentru că toate căpșunile românești pornesc de la 40 de lei per kilogram. Un preț piperat pentru veniturile românilor de rând.

Producătorii au la rândul lor costuri mari

De partea cealaltă a tarabei, producătorii din România oferă explicații pentru prețurile piperate. Costurile de producție au crescut, iar profitul trebuie să se regăsească în suma rotundă finală.

Seceta le-a cauzat acestora mari probleme în ultimii doi ani. Astfel, cei care vor să deguste căpșunile românești la un preț mai mic, trebuie să mai aștepte. Aproape de încheierea sezonului, acestea se ieftinesc în general.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro