Reclamă

Războiul din Ucraina a afectat serios sectorul alimentar din mai multe perspective. Se pune accent pe exportul de cereale care le-a adus gaură în buget agricultorilor din Europa. Dincolo de acesta însă, există și alte sfere care au de suferit din acest motiv. De exemplu, pescuitul în Marea Neagră. Din acest tip de activitate se câștigau în trecut bani frumoși. Momentan, cantitatea de pește scoasă din Marea Neagră a fost drastic diminuată.

Mai puțin pește scos din Marea Neagră

Exerciții militare pe bandă rulantă sau materiale necunoscute care plutesc pe mare. Cam așa se conturează scenariul unei zi obișnuite pe Marea Neagră. Dacă în trecut, aceasta era împânzită de pescari, contextul războiului a dus la schimbări în acest sens.

Cei care își câștigau existența din această activitate nu se mai aventurează în larg. Cu atât mai mult noaptea, când vizibilitatea este scăzută. Pescarii se tem de ceea ce li s-ar putea întâmpla dacă ar nimeni în mijlocul unui exercițiu militar.

Astfel, teama a dus la o exploatare mai mică a resursei bogate de pește din Marea Neagră. Pentru a supraviețuii, pescarii au cerut despăgubirii de la Uniunea Europeană. Nu sunt singurii care au apelat la acest ajutor. Vecinii din Bulgaria de plâng de aceeași situație. La rândul lor, vor să primească sprijinul financiar al UE. Oamenii au făcut aceste solicitări mai ales din cauza faptului că și în viitor, situația este incertă. Asta pentru că nu se știe când se va încheia războiul.

Ministerul Apărării confirmă frecvența intervențiilor militare desfășurate pe mare. Reprezentanții lui au specificat însă că navigatorii primesc de fiecare dată avertismente în acest sens.

S-au intensificat foarte tare tragerile făcute de Marina Română la poligonul de la Corbu și când există trageri. Noi din Năvodari, care mergem și pescuim spre Sulina, nu mai putem să ieșim la pescuit”. A explicat Laurențiu Mirea, președintele Federației Organizațiilor de Pescari de la Marea Neagră, conform știrileprotv.ro

Cu toate că este o perioadă favorabilă pescuitului de scrumbie, rapane, chefal sau stavrid, navigatorii stau departe de larg.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro