Zi tristă la Palatul Buckingham. Vineri, 21 aprilie, Regina Elisabeta a II-a ar fi împlinit 97 de ani. Nepotul său, Prințul William, i-a adus un omagiu.
Prințul William i-a adus un omagiu bunicii sale, Regina Elisabeta a II-a
Momente pline de durere în Regatul Unit. Vineri, 21 aprilie, Regina Elisabeta a II-a și-ar fi serbat cea de 97-a aniversare. Este primul an fără Maiestatea Sa, iar familia îi simte dorul din plin.
În onoarea ei, membri Familiei Regale i-au adus omagii în mediul online. Cel mai emoționant a fost gestul făcut de Prințul Harry, care a postat o fotografie de când regina era încă în viață. Imaginea a fost surprinsă într-un moment plin de fericire, în care Maiestatea Sa era înconjurată de toți nepoții săi.
Mesajul fiului cel mare al Regelui Charles al III-lea a fost unul foarte simplu. El a explicat că fotografia postată a fost făcută în vara anului 2022, la Balmoral. Adică locul cel mai drag al Reginei Elisabeta a II-a, unde și-a petrecut și ultimele săptămâni din viață. Acolo și-a dat și ultima suflare, în data de 11 septembrie 2022.
În imagine sunt Lady Louise Windsor şi James (copiii lui Edward, fiul cel mai mic al reginei) şi strănepoţii ei: Savannah şi Isla. Phillips, Mia, Lena şi Lucas Tindall (nepoţii prinţesei Anne), precum şi prinţul George, prinţesa Charlotte şi prinţul Louis, nepoţii lui Charles.
Today would have been Her Late Majesty Queen Elizabeth’s 97th birthday.
This photograph – showing her with some of her grandchildren and great grandchildren – was taken at Balmoral last summer.
? The Princess pic.twitter.com/1FOU4Ne5DX
— The Prince and Princess of Wales (@KensingtonRoyal) April 21, 2023
Mesajul Regelui Charles al III-lea, de ziua răposatei sale mame
Și Regele Charles, care se pregătește de încoronarea sa, a postat un mesaj în amintirea Reginei Elisabeta a II-a. De pe contul oficial al Familiei Regale, spre deosebite de Prințul William, el a decis să posteze o fotografie simplă, în care Maiestatea Sa era zâmbitoare și încă în putere.
Astăzi comemorăm viaţa şi moştenirea incredibilă a Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a la împlinirea ei de 97 de ani., a fost mesajul său.