Reclamă

De curând, Ministerul Educației Naționale a făcut anunțul cu privire la decizia luată de Guvern, anume aceea de mări bursele elevilor. Schimbarea va fi astfel aplicată în cazul burselor de performanță, burselor de merit, de studiu și în cazul ajutorului social.

Noua Hotărâre de Guvern prevede ca valoarea burselor să fie stabilită de autoritățile administrative publice locale. Cu aceasta, există posibillitatea ca sumele de bani alocate să fie mai mari decât în anii trecuți, totul stabilindu-se în funcție de bugetul fiecărei administrații publice locale de care aceasta dispune.

Bursele pot ajunge de la 10 lei până la 1000 de lei

Suma bursei sociale este de 300 de lei lunar, iar cea a bursei de performanță este de 500 de lei lunar. Bursa de merit, în schimb, este cuprinsă între 70 de lei și 600 de lei.

De la 1 Ianuarie 2019, bursa de ajutor social poate fi cumulată cu cea de performanță, cu bursa de studiu, sau cu cea de merit, după cum informează bugetul.ro.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro