Reclamă

Criza provocată de cerealele Ucrainene nu se resimte doar în România, ci în întreaga Uniune Europeană. Fermierii de pretutindeni au avut se suferit, după ce pe piață au ajuns produsele mult mai ieftine, ajunse de la ucraineni. 3 țări au interzis deja importul de cereale, iar țara noastră va decide miercuri ce face cu aceste importuri.

3 țări din Europa au interzis importurile de cereale Ucrainene deja

Războiul din Ucraina, unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume, a dat peste cap piața din întreaga Uniune Europeană. Statele membre au fost nevoite să preia fluxul mare de livrări, blocat de trupele lui Vladimir Putin.

Însă în ciuda ajutorului oferit Kievului, țările care au avut de suferit au fost chiar cele care s-au ocupat de acest volum mare de cereale. Printre principalii importatori se numără România, care se confruntă în prezent cu o criză fără precedent. Fermierii români au avut pierderi enorme și au rămas cu marfa nevândută, din cauza cerealelor Ucrainene.

În timp ce la București se discută despre o temperare a acestor importuri, alte state deja au luat măsuri. Polonia, Ungaria și Slovenia au interzis deja aceste livrări de cereale. Iar Bulgaria, țara noastră vecină, a anunțat oficial că ia în considerare aceeași măsură ca să-și salveze proprii fermieri.

Decizia celor 3 state europene a fost deja dur criticată de Comisia Europeană. Oficialii de la Bruxelles au transmis că această soluție extremă „nu este acceptabilă” și că iau în considerare suplimentare ajutoarelor oferite pentru a-i despăgubi pe fermierii europeni.

România decide curând ce va face cu importurile de cereale din Ucraina

Cât despre România, situația rămâne încă incertă, chiar dacă fermierii din toată țara au protestat masiv și au blocat mai multe puncte de frontieră. Toți au cerut ajutoare și soluții în ceea ce privește cerealele ucrainene, care îi vor aduce curând în faliment.

Petre Daea, Ministrul Agriculturii, a dat garanții că se vor găsi soluții. În acest sens, el va avea o întâlnire cu omologul său ucrainean în decursul acestei săptămâni. În condițiile în care Polonia, Ungaria și Slovenia au blocat importurile de cereale din Ucraina, țara noastră rămâne principalul punct de transport pentru această categorie de produse.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro