Reclamă

Venim pe Pământ cu o traiectorie bine creionată, rânduită de Dumnezeu. Pe parcursul vieții, omul se raportează la bine și la rău în toate acțiunile pe care le întreprinde. Bineînțeles, liberul arbitru joacă aici un rol esențial. Mai ales atunci când vine vorba de vicii sau așa numitele „patimi” cum le numește biserica. În credința ortodoxă, fumatul sau consumul excesiv de alcool sunt două abateri de la rânduielile și conduita creștinești.  Fiecare persoană care are o astfel de patimă trebuie să cântărească adânc în suflet că săvârșește un păcat. Așa cum medicii recomandă stoparea fumatului din cauza faptului că acesta este nociv pentru organism, tot la fel de  mult rău poate face și sufletului. O spun chiar marii duhovnici.

Păcatul fumatului, o abatere de la rânduiala creștinească

Conform dogmelor bisericești, fumatul este considerat o patimă de necinste în fața lui Dumnezeu. Tocmai din dragostea față de Dumnezeu, fiecare persoană care ajunge să aibă această patimă trebuie să conștientizeze că săvârșește un păcat. De altfel, nu doar cei care fumează activ sunt afectați legat de acest viciu. Fumatul pasiv este considerat o îngrădire a libertății personale. Determinându-i pe cei din jur să înhaleze involuntar fumul nu este decât un alt aspect care apasă puternic pe umerii celui care poartă acest viciu.

Mulți oameni au reușit să scape de această patimă cu determinare, alții cu rugăciune. O altă categorie însă îi vizează pe cei care nu găsesc nimic greșit în acest sens, susținând că ține de reflex, obișnuință etc. În acest sens, preoții bisericii vorbesc despre modul în care diavolul le atacă voința.  În același timp, Dumnezeu oferă omului libertatea de a alege drumul pe care vrea să îl parcurgă. La capătul lui însă, în funcție de opțiuni, poate avea loc plata. Astfel de păcate ne pot arunca nu de-a dreapta Lui Dumnezeu ci în patimile iadului, spun marii duhovnici.

Părintele Arsenie Boca le spunea ucenicilor lui că țigările nu sunt altceva decât tămâia diavolului. De altfel, la intrare în Mănăstirea Prislop este scris „Fumatul este o tămâie adusă diavolului.” Multe alte așezăminte monahale din țară au împrumutat același îndemn pentru pelerini.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro