Reclamă

Andreea Tonciu este cunoscută în lumea mondenă ca fiind una dintre cele mai sincere vedete. Soția lui Daniel Niculescu spune mereu lucrurilor pe nume, fără să-i pese dacă sinceritatea ei ar putea deranja pe cineva. Însă, Andreea nu este sinceră doar cu alții, ci și cu propria persoană.

Andreea Tonciu este una dintre persoanele care a crescut în lumina reflectoarelor. Aceasta a căutat mereu senzaționalul și nu este de mirare că este una dintre cele mai cunoscute prezențe feminine de pe micile ecrane. De-a lungul timpului, aceasta a lansat în spațiul public fel de fel de afirmații controversate și a agitat destul de mult apele.

Cei care au fost cu ochii pe vedetă încă de la începuturile ei, știu foarte bine că aceasta a investit sume uriașe în imaginea ei de persoană publică. De altfel, imaginea îi aduce și cele mai mari sume de bani, așa că toate eforturile financiare au meritat din plin.

Andreea Tonciu a făcut inventarul. Câte operații estetice are vedeta
social media

Andreea Tonciu: „Nu sunt ca altele care și-au scos coastele!”

Recent, Andreea Tonciu și-a amintit cum a debutat pe scena mondenă, odată cu apariția în rubrica „Fata de la pagina 5”. Ambițioasă din fire, aceasta și-a dorit să ajungă și mai departe, așa că a pus pe listă rubrica Meteo a ziarului respectiv. Însă, pentru a ajunge acolo, a trebuit să facă primul sacrificiu de ordin estetic. Și anume, acela de a-și mării sânii cu ajutorul silicoanelor.

Nimeni și nimic nu a putut s-o oprească din planul ei. Acela a fost doar startul unor serii de îmbunătățiri pe care și le-a făcut vedeta. În prezent, Andreea Tonciu este foarte mulțumită de modul în care arată. Bruneta consideră că este cea mai bună versiune a ei, de până acum.

Și pentru că este asumată, până la capăt, aceasta enumeră fără rețineri toate intervențiile pe care și le-a făcut. Însă, de fiecare dată, subliniază faptul că apelează constant la mici intervenții non-invazive.

„Toată viața mea am avut rinoplastie și două implanturi mamare. Atât. Și mi-am pus o dată sau de două ori în buze. Eu sunt naturală în felul meu. Sunt fiartă, în general, pe persoanele care se dau ceea ce nu sunt.”


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro