Reclamă

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat în urma unei întâlniri la Zagreb cu omologul său croat că România beneficiază de sprijinul Croației pentru aderarea la spațiul Schengen. Acesta a subliniat cooperarea strânsă între cele două țări în domeniul afacerilor interne.

Croația susține aderarea României la Schengen

Croația este un susținător activ al aderării României la spațiul Schengen, a afirmat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, în timpul vizitei sale la Zagreb. Ministrul român a primit asigurări de sprijin din partea omologului său croat, atât în cadrul Consiliului Uniunii Europene, cât și în relația cu partenerii europeni.

„Cooperarea dintre România și Croația în domeniul afacerilor interne este foarte bună. Mă bucur să mă aflu astăzi la Zagreb și să dau curs invitației adresate de către omologul și prietenul meu, domnul ministru Davor Bozinovic. Vizita este un prilej foarte bun pentru a consolida relația dintre România și Croația pe care am dezvoltat-o în ultimii ani în domeniul afacerilor interne și de a avea un schimb foarte util de opinii cu privire la provocările actuale cu care ne confruntăm”.

Vestea cea mare despre aderarea României la Schengen! Lovitură totală pentru Austria: Ne susțin!

Lucian Bode: Împărtășim viziuni similare

Ministrul Bode a menționat că dialogul în domeniul afacerilor interne este excelent și se desfășoară la toate nivelurile instituțiilor celor două țări. De asemenea, a subliniat faptul că România și Croația au poziții „comune sau foarte apropiate” în ceea ce privește agenda regională, europeană și internațională.

 „Împărtășim viziuni similare și poziționări comune sau foarte apropiate în privința majorității aspectelor ce privesc agenda regională, europeană și internațională. Împreună cu omologul meu, unul dintre cei vechi membri ai Consiliului Justiție și Afaceri Interne, am abordat teme europene de interes comun, precum azilul și migrația, aderarea României la spațiul Schengen, aspecte aflate pe agenda bilaterală cu accent pe cooperarea polițienească și situațiile de urgență, precum și alte aspecte privind evoluțiile de securitate din regiune.”

Lucian Bode a mai explicat că în cadrul discuțiilor despre aderarea României la spațiul Schengen  a subliniat că se așteaptă ca țara noastră să devină membru chiar anul acesta. 


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro