Reclamă

Cea mai mare pisică din Europa considerată un al treilea prădător din munții noștri a fost surprinsă recent.  Identificarea râsului a fost realizată cu ajutorul camerelor de monitorizare instalate în diferite zone ale Munților Făgăraș. Având în vedere că acest animal carnivor este extrem de discret, trăind izolat, momentul a fost surprinzător inclusiv pentru specialiști.

Râs surprins pe camerele de supraveghere din Munții Făgăraș

Felina a fost observată într-o zonă destul de accesibilă a Munților Făgăraș. Reprezentanții Fundației Conservation Carpathia au făcut anunțul în mediul online. Uimirea acestora a fost legată de faptul că felina și-a făcut apariția într-un cadru atât de accesibil. Totuși râsul este unul dintre animalele carnivore ale pădurii care preferă izolarea, evitând contactul cu omul.

Viața care mișună în pădurile Munților Făgăraș sigur bate filmul! Râsul este un animal extrem de sfios, dar priviți-l cât de grațios este. (…) Pentru a-i asigura habitatul, avem nevoie de un Parc Național în Munții Făgăraș”,au transmis membrii Fundației Conservation Carpathia.

Se cere înființarea unui Parc Național în care specia să fie protejată

Fundația Conservation Carpathia cere protejarea speciei prin crearea unui Parc Național în care să fie dezvoltat habitatul acestei specii. De altfel, fundația a monitorizat în trecut efectivele acestei specii. A ieșit la iveală că mai există în munții noștri puține exemplare de râs.

Felina acționează noaptea pentru a vâna, trăind solitar. Aceasta are un corp zvelt și nu măsoară mai mult de 75 cm înălțime. Pisica sălbatica ajunge până la 30 de kilograme și are culoarea brună. Aceasta este prevăzuta cu pete roșiatice sau chiar negre pe spate sau pe laterale. Râsul are un simț al auzului și al văzului de câteva ori mai dezvoltat decât al pisicii domestice.

Fundația Conservation Carpathia există în România din 2009. La fondarea acesteia au luat parte 12 filantropi dar și consevaționoști.  Viziunea structurii este aceea de a proteja natura, de a opri tăierile ilegale de pădure. Totodată este sprijinită conservarea speciilor pe cale de dispariție.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro