La un pas de tragedie la un liceu din Cluj-Napoca. O adolescentă de 13 ani a picat de la etajul 3 al instituției educaționale. Minora a fost transportată de urgență la spital.
Totul s-a petrecut a Colegiul Național „George Coșbuc” din municipiul Cluj-Napoca. Una dintre eleve, o fată de 13 ani, a picat de la etajul 3 al școlii. A fost găsită în apropierea clădirii, iar la fața locului au ajuns echipaje de medici, care au transportat-o la spital.
După incident, polițiștii au analizat alături de conducerea instituției educaționale imaginile de pe camerele de luat vederi. Fata era singură în sala de clasă și era așteptată de colegii săi și cadrele didactice în fața colegiului. Aceștia urmau să plece într-o excursie.
În filmări nu se vede însă clar ce s-a întâmplat în momentul în care s-a apropiat de fereastră. Înainte, părea concentrată pe telefonul mobil și a trimis câteva mesaje. Dar până acum, nu există nicio dovadă că a căzut de la etaj sau că s-ar fi aruncat în mod intenționat.
Adolescenta se pare că fusese sunată și de diriginta sa. Însă copila nu i-a răspuns la apel.
Fata a suferit o contuzie la coloană
Câteva minute mai târziu, a fost găsită în stare de inconștiență. Medicii au reușit să o stabilizeze, dar impactul a fost unul destul de puternic. Se pare că în urma căzăturii, coloana i-a fost grav afectată.
După o cădere de la circa 10 metri, fata are fractură de coloană verterbrală și contuzie toraco- abdominală. Este conștientă și stabilă respirator și hemodinamic., a transmis Dana Drăghiciu, purtătoarea de cuvânt a Spitalului de Copii.
Polițiștii au deschis o anchetă și fac cercetări pentru a afla ce s-a întâmplat cu fata în vârstă de 13 ani. A fost găsit și telefonul minorei, care a fost analizat în prezența părinților săi. Au fost căutate orice indicii care ar putea să explice ce s-a întâmplat cu exactitate în dimineața cu pricina.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi clarificate toate împrejurările în care s-a produs evenimentul,