Reclamă

Una dintre fabricile cu prestigiu din Sibiu își închide activitatea din 13 martie 2020. Peste 130 de angajați vor rămâne fără locuri de muncă.

Fabrica Sib Dress SA, care făcea haine pentru magazinele Steilmann, își închide activitatea din data de 13 martie, iar 138 de oameni vor rămâne fără locuri de muncă. Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), o parte din personal a reușit să își găsească de muncă în altă parte.

„Noi am primit o notificare de la o fabrică care are care obiect de activitate fabricarea articolelor de îmbrăcăminte. Deci, prima notificare a fost făcută către noi în 27 ianuarie, în care spunea că spunea că urmează să fie concediate un număr de 122 de persoane, începând cu data de 13 martie. S-au acordat servicii de preconcediere în luna februarie”, a precizat Dana Radu, potrivit Agerpres.

Sib Dress S.A

Fosta fabrică Steaua Roșie din anii 1990, actual Sib Dress SA, este una dintre fabricile cu o vechime solidă în confecționarea articolelor vestimentare.

Directorul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) din Sibiu, Eugen Iordănescu, crede că închiderea acestei fabrici nu este un fenomen izolat, fiind o problemă mai mare a producătorilor de haine din România, care s-au bazat doar pe costuri mici de producţie, ceea ce nu mai este cazul în prezent.

„Este una din cele mai sensibile forme de activitate, pentru că, dacă o parte s-au bazat pe lohn şi pe producţie de piaţa externă, toate acestea fug spre Est, de ani şi ani de zile. Nu am semnale de concedieri, avem de ani de zile semnale foarte importante că o bună parte din producţie care e bazată pe lohnul pentru pieţele occidentale, se tot duce spre Est, pentru că nivelul de trai din România creşte, condiţiile sunt tot mai apropiate de cele din Europa, ca atare, aşa cum au venit din Germania sau din Franţa la noi, pentru aceste condiţii mai bune de producţie, pleacă spre pieţele emergente. Rămân în picioare cei care produc pentru piaţa internă, pentru vânzare directă, dar nu sunt foarte mulţi”, a precizat Eugen Iordănescu.

Producătorii vor migra către alte ţări din Est

„Este o industrie care depinde foarte mult de manoperă, drept urmare, ca să facă faţă de concurenţa globală, producătorii fug spre zone de manoperă mai mică. Aşa au venit în România, aşa au venit la noi, pentru că aveam zonă de manoperă mai mică. Este ceva neplăcut, mai ales dacă eşti în întreprinderea respectivă sau eşti proprietar, dar, în acelaşi timp, este ceva natural şi în piaţa asta, toată lumea ştia că asta se va întâmpla mai devreme sau mai târziu”, a mai spus Eugen Iordănescu.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro