Invitată în platoul emisiunii „Xtra Night Show”, Andreea Bălan a oferit primele declaraţii cu privire la situaţia în care se află, dar şi despre cum se simte şi ce are de gând să facă pe viitor. Din cauza problemelor de sănătate şi a suferinţei prin care trece acum, artista nu se mai regăseşte pe sine!
Andreea Bălan trece prin cea mai grea perioadă a vieţii ei. Problemele se ţin scai de artistă, care nu se aştepta ca soarta să-i pună din nou o piedică. Blondina suferă şi asta este mai mult decât vizibil, despărţirea de George Burcea fiind motivul principal care îi rupe inima în două.
„Mi-am pierdut familia”
A fost invitată în cadrul emisiunii „Xtra Night Show” şi a decis că este momentul să spună lucrurilor pe nume si să pună stop tuturor gurilor rele şi zvonurilor care pun presiune pe ea în această perioadă. Andreea a fost sinceră, aşa cum ne-a obişnuit de fiecare dată. Vedeta a povestit cât de greu i-a fost să treacă peste problemele de sănătate cu care s-a confruntat anul trecut, recunoscând că s-a pierdut pe sine.
„Când ai probleme de sănătate, orice lucru pe care tu l-ai avut anterior sau poate ce urmează, păleşte în faţa problemelor de sănătate. Deci acea cumpănă de anul trecut a fost cel mai greu lucru prin care eu am trecut vreodată, pentru că am şi pierdut o parte din mine, eu nu mai sunt întreagă, şi nu am spus niciodată de ce nu mai pot să fac copii, şi nici nu ştiu dacă o să spun vreodată, dar eu nu mai sunt la fel”, a declarat Andreea Bălan.
Cât despre situaţia prin care trece acum, solista nu concepe ceea ce i se întâmplă. Consideră că totul este un vis urât şi că într-o zi se va trezi din el. Din cauza faptului că nu se mai regăseşte, Andreea e în stare de şoc. Nimic nu mai este la fel, totul s-a schimbat, viaţa ei s-a schimbat.. În plus, artista a declarat că şi-a pierdut familia prin despărţirea de George Burcea.
„De-asta pentru mine a fost foarte greu să accept lucrul ăsta şi să trec peste.. şi îmi este foarte greu şi acum pentru că mi-am pierdut familia, practic…încă sunt în stadiul de şoc şi furie.”, a completat ea.