În timp ce unele persoane o susțin pe Halep în scandalul de dopaj, altele o critică dur pe sportiva din România. Scandalul de dopaj în care este implicată Simona Halep este încă departe de a se sfârși. Sportiva a fost criticată în termeni foarte duri în presa din Ungaria.
Nemzeti Sport, o publicație sportivă din Ungaria, a făcut mai multe observații dure la adresa Simonei Halep. Potrivit sursei citate, tenismena nu mai are dreptul la prezumția de nevinovăție, deoarece a fost depistată pozitiv cu Roxadustat la două teste anti-doping.
Simona Halep, atacată dur de unguri
Publicația a amintit faptul că Simona Halep a fost suspendată temporar din septembrie anul trecut după ce a fost depistată pozitiv la testul de dopaj la US Open 2022. În comunicatul Agenției Internaționale pentru Integritate în Tenis (ITIA) s-a precizat că a fost găsit medicamentul anti-anemie Roxadustat în organismul tenismenei.
În prezent, o decizie finală în cazul Simonei Halep se lasă așteptată, după ce audierea programată pentru 17 februarie a fost amânată cu două săptămâni. Motivul ar fi legat de birocrație.
În ciuda acestor probleme, Simona Halep încearcă să-și dovedească nevinovăția, susținând că a fost contaminată fără voia ei cu substanța interzisă. Cu toate acestea, jurnaliștii de la Nemzeti Sport au declarat că Simona nu mai are dreptul la prezumția de nevinovăție după două teste anti-doping pozitive și au susținut că ea este o „fraudatoare dovedită”.
„Nu are dreptul la prezumția de nevinovăție”
Jurnaliștii maghiari au sugerat că avocații sportivei fac eforturi pentru a găsi un alt vinovat, și că românca va primi cel mai probabil o suspendare de 8-9 luni.
„Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne este destinația finală, dar există o perspectivă de cel puțin opt luni până la nouă luni, cu toate consecințele ei previzibile și neprevăzute. Halep își poate permite cei mai buni avocați din lume”, au concluzionat aceștia.