Decizia aparține Comisiei Europene și îi vizează pe cei care își desfășoară activitatea în cadrul departamentelor. Astfel, telefoanele de serviciu ale acestora nu vor mai putea fi conectate la o platformă de socializare precum TikTok. Motivele ține de securitatea cibernetică.
Comisia Europeană nu tolerează accesul la TikTok pe telefoanele de serviciu
În ultimele luni au avut loc numeroase atacuri cibernetice. Instituții publice, dar și mari companii au fost vizate în acest sens. Pentru a sta departe de astfel de consecințe, Comisia Europeană a decis să interzică accesul la Tik Tok pe telefoanele de serviciu.
Așadar, Consiliul pentru gestiunea corporativă din cadrul Comisiei Europene este structura oficială care a decis acest lucru.
Demersul va proteja instituția susțin oficialii din cadrul Consiliului de amenințări sau atacuri de securitate.
Totodată, nici legat de accesul la celelalte platforme de socializare nu este departe de acest pas. În acest sens se monitorizează în mod constant securitatea legată de dispozitivele de serviciu ale Comisiei.
Măsura nu poate fi contestată sau considerată drept ilegală. Oficialii instituției susțin că aceasta este în conformitate cu politica internă ce ține de securitate. De altfel, cei care își desfășoară activitatea în cadrul Comisiei Europene, în diferite departamente sunt periodic instruiți legat de securitatea cibernetică.
„Suspendarea de astăzi este o decizie internă adoptată la nivelul instituției care se limitează strict la utilizarea dispozitivelor înregistrate în serviciul său mobil”, se arată într-un comunicat de presă emis de Comisia Europeană.
Cum era de așteptat, reacția reprezentanților platformei de socializare nu a întârziat să apară. Aceștia s-au arătat extrem de dezamăgiți de anunțul Comisiei Europene. Mai mult, oficialii companiei susțin că o astfel de decizie este „greșită și bazată pe idei false”.
De asemenea și Congresul american a luat aceeași decizie în ceea ce îi privește pe angajați.