Andreea Bănică este pe cai mari! Artista este pregătită să-și deschidă propriul hotel, chiar din vara acestui an. Unitatea hotelieră a cântăreței este localizată în Eforie Nord. În eventualitatea în care vă doriți să mergeți la mare în această stațiune și să vă cazați în hotelul artistei, trebuie să știți ce sumă de bani trebuie să alocați pentru cazare.
Până ca visul său să devină realitate, a fost nevoie de trei ani de zile. Iată că, acum, în anul 2023, Andreea Bănică își vede visul împlinit. Hotelul său este unul de 4 stele cu condiții de lux și un preț pe măsură. Trebuie să știți că, pentru un sejur de două zile, suma pe care trebuie să o scoateți din buzunar este de 1000 de lei. La un simplu calcul matematic, rezultă faptul că, pentru o singură noapte, prețul este de 500 de lei. Suma crește, bineînțeles, direct proporțional cu pretențiile. Dacă vă doriți un apartament care are vedere la mare, tariful va fi de 1650 de lei.
Andreea Bănică: „Am băgat mulți bani acolo”
În această perioadă, la 4 luni distanță de vară, se lucrează al foc continuu pentru ca totul să fie pregătit până la deschiderea sezonului estival. În eventualitatea în care veniți cu mașina, nu veți avea grija parcării. Hotelul Andreei Bănică este dotat cu parcare subterană.
„Ceea ce vă pot spune este faptul că apartamentele sunt foarte spațioase. E un aparthotel cu mai multe tipuri de camere și apartamente. În perioada aceasta s-au făcut completări și la recepție, de la spații de depozitare, placări de pereți, stâlpi, lumini, uși etc.
Parcarea subterană a fost și ea finalizată. Sunt doar două hoteluri în Eforie Nord care au parcare subterană. Am băgat mulți bani acolo și sperăm să îi și scoatem, tocmai de aceea am și vrut să facem acest hotel”, potrivit Click.