Reclamă

Acuzațiile aduse Rusiei că plănuiește să-și extindă teritoriul asupra spațiului ex-sovietic se dovedesc tot mai mult adevărate. Un document secret ajuns în presă arată că Moscova nu se va opri doar la anexarea Ucrainei. Următoarea lor țintă ar fi chiar Belarusul, aliat de seamă al țării în ultimele 12 luni.

Documentul cu pricina se pare că aparține Serviciilor Secrete din Rusia și prezintă un plan de extindere. Mai exact, are în vedere Belarusul, fostă țară sovietică, condusă de aproape 30 de ani de președintele Aleksandr Lukașenko. Deși un aliat de seamă a lui Putin, liderul de la Minsk pare că urmează să-și piardă poziția.

Și asta pentru că Rusia ar plănui să anexeze în următorii ani Belarusul. Nu în mod ilegal și cu un război, cum se întâmplă în Ucraina însă. Ci de unire organizată, cu care ambele părți implicate sunt în totalitate de acord.

Rusia intenționează să preia controlul asupra instituțiilor politice, economice și militare din Belarus până în 2030. Astfel, în anii ce o să vină, statul ar urma să treacă la aceeași monedă ca Rusia și să treacă la un sistem fiscal unic. În plus, toată producția militară cheie ar urma să fie transferată din Belarus pe teritoriul țării vecine.

Primii pași către unirea cu Rusia au fost făcuți de Aleksandr Lukașenko încă de acum 24 de ani. Liderul de la Minsk s-a apropiat încă din 1999 de Vladimir Putin, iar primul lor plan pentru uniune a eșuat în 2018. Însă se pare că ideea de a forma un singur stat nu a dispărut însă din viziunea șefului de stat de la Moscova.

Belarusul, gata să intre în război de partea Rusiei dacă ar avea nevoie

În ultimele 12 luni, marcate de războiul sângeros din Ucraina, Lukașenko a fost unul dintre cei mai vocali susținători ai lui Vladimir Putin în spațiul public. Asta după ce întreaga invazie a fost pregătită chiar de pe teritoriul Belarusului, unde Moscova și-a mobilizat trupele.

Nu doar o dată, liderul de la Minsk și-a arătat susținerea pentru război și planurile lui Putin. Ba chiar și-a oferit și propriile forțe militare, în cazul în care rușii ar avea nevoie de acest lucru.

Dacă frații noștri ruși au nevoie de ajutor, suntem întotdeauna gata să oferim o astfel de asistență., a declarat el.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro