Polițiștii au găsit principalul suspect pentru incendiul de la spitalul privat din Cluj-Napoca. În urma cercetărilor, s-a descoperit că focul ar fi fost provocat în mod intenționat de un hoț, care pătrunsese cu puțin timp înainte să se dea alarma în incinta spitalului.
Au fost momente de panică vineri, 17 februarie, la spitalul privat Humanitas din Cluj-Napoca. Alerta a fost dată după ce un incendiu a izbucnit în incinta instituției medicale. Personalul spitalului i-a evacuat de urgență pe pacienți, iar pompierii au intervenit de urgență pentru stingerea flăcărilor.
În urma anchetei demarate, autoritățile au ajuns la concluzia că focul a fost provocat intenționat. Iar principalul suspect este un bărbat care a vrut să fure mai multe bune. Acesta a ajuns într-un vestiar al angajaților, de unde ar fi intenționat să sustragă mai multe lucruri.
Ulterior, s-a dat alerta de incendiu în întreg spitalul. Flăcările au izbucnit la parterul clădirii, iar bărbatul a reușit să profite de agitația creată și să fugă.
Din fericire, în urma acestui incident, nu au existat victime. Toți cei 29 de pacienţi ai spitalului au fost evacuați în timp util. Totuși, viața lor a fost pusă serios în pericol, mai ales că doi dintre aceștia erau internați la Terapie Intensivă.
Hoțul a fost identificat de autorități, care l-au arestat preventiv pentru 24 de ore
La aproximativ 14 ore de la incendiu, autoritățile au reușit să dea de urma hoțului. Individul în vârstă de 48 de ani, a fost reținut de polițiști și dus la audieri. Este principalul suspect, iar pentru faptele sale riscă ani grei de închisoare.
El este suspectat de comiterea infracțiunilor de tentativă de furt calificat și distrugere și este plasat în arest preventiv pentru 24 de ore.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca- Secția 4 Poliției au dispus reținerea pentru 24 de ore, a unui bărbat de 48 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, bănuit de comiterea infracțiunilor de tentativă la furt calificat și distrugere. (…) probatoriul administrat conducând la ipoteza că acesta a fost provocat de către bãrbatul în cauză., a transmis IPJ Cluj.