Reclamă

Descoperire șocantă pe o autostradă din Germania. Polițiștii au oprit un camion ce transporta colete venite din România. Când au văzut ce era ascuns în vehicul, autoritățile au rămas fără cuvinte și au luat imediat măsuri.

Mii se români au ales să-și părăsească țara și să plece să lucreze peste hotarele țării. Marealor bucurie rămân însă pachetele de acasă, pregătite cu multă grijă de cei dragi lor. Cum e la noi, acestea pornesc spre toate țările din Europa încărcate cu de toate.

Însă autoritățile din Germania au rămas fără cuvinte când au oprit un camion cu remorcă, venit din România. Vehiculul a fost oprit pe autostrada din apropierea orașului Bad Hersfeld, iar polițiștii au decis imediat să facă un control amănunțit.

Ceea ce i-a făcut pe oamenii legii să recurgă la această măsură a fost felul în care se prezenta camionul. Polițiștii au controlat atât vehiculul de mici dimensiuni, cât remorca și autoturismul de pe ea.

Oamenii legii au vrut să afle dacă șoferul respecta condițiile de circulație legale pentru un asemenea vehicul. . Greutatea maximă admisă pentru vehiculul de tractare este de 3.500 de kilograme, iar pentru remorcă 2.000 de kilograme.

Însă când au pus vehiculul pe cântrar, poliții din Germania au fost șocați. Autovehiculul de tractare era încărcat până la plafon cu elemente de garduri, lemn de construcție și suporturi metalice. Iar camionul era plin, surpriză, cu colete venite din România.

Ce a pățit șoferul care transporta pachetele din România în Germania

La fața locului a fost adus și un cântar special. Așa au fost și confirmate suspiciunile ofițerilor camionul de mici dimensiuni cântărea o greutate uluitoare de 6.890 de kilograme, iar remorca era cu aproximativ 600 de kilograme mai grea.

Prima măsură luată de polițiști au fost să-l oprească pe șofer să-și continue călătoria.

Pachetele au fost transferate în alte camioane, care urmează să le livreze destinatarilor. Cât despre bărbatul ce conducea vehiculul, el a fost amendat pentru că nu a respectat legea.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro