Reclamă

Nimic nu este mai plăcut la locul de muncă decât să știi că ai alături o persoană cu care să îți poți petrece timpul și cu care să îți împărtășești nemulțumirile. În ciuda faptului că să lucrezi alături de un prieten este tentant și îți poate face activitatea mult mai plăcută, studii recente au demonstrat faptul că acest lucru ne face să fim mult mai puțin productivi.

Acest studiu a fost realizat de Dr. Sangyoon Park, asistent profesor la Universitatea din Hong Kong. El a vrut să vadă efectul pe care îl au prietenii asupra noastră la locul de muncă. Rezultatele au fost surpinzătoare și au demonstrat că acest lucru ne afectează eficiența profesională.

Cercetarea lui a avut loc într-o fabrică care procesează fructe de mare din Vietnam. Dr. Park și-a concentrat atenția asupra muncitorilor care filetau pește, acordând un interes deosebit relațiilor de prietenie dintre ei.

O parte dintre muncitori au fost așezați lângă prieteni, în timp ce alții au fost așezați normal. Rezultatele au fost uimitoare: cei care au lucrat alături de prieteni au fost cu 6% mai puțin eficienți decât cei care au lucrat individual.

Cauza acestei scăderi a fost faptul că atunci când suntem lângă o persoană cu care ne înțelegem, suntem tentați să discutăm și să ne lăsăm distrași de la activitatea noastră.

Dr. Park a văzut un singur aspect pozitiv în urma acestui experiment: când lucrăm alături de prieteni, colectivul locului de muncă este mai apropiat și asta duce la o perioadă de muncă mai lungă cu același personal. Acest lucru ajută la ameliorarea stresului și este un mod prin care o companie se poate asigura că angajații ei sunt bine instruiți, în special pentru că învață unii de la alții.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro