Nicușor Dan mai are 2 ani de mandat până la alegerile din 2024. Și în timp ce contracandidatul său, Gabriela Firea, se bucură de susținerea PSD, el trebuie să o câștige pe cea din partea PNL. Iată cele 10 teme prioritare pe care trebuie să le atingă până la jumătatea anului.
Nicușor Dan va avea parte de susținerea PNL la alegerile pentru Primăria Generală din 2024. Însă acest lucru se va întâmpla doar dacă edilul reușește să ducă la bun sfârșit o serie de realizări, pe 10 teme prioritate.
PNL a transmis că este vorba de atingerea unor „indicatori simpli”. Iar ca termen limită, Nicușor ar trebui să ducă totul la bun sfârșit până la finalul următoarelor 6 luni.
Dacă va dori în continuare sprijinul PNL Bucureşti, Primarul General va îndeplini până la data de 31 iulie 2023 indicatorii de realizare prezentaţi mai jos. Aceştia ţin exclusiv de performanţa administrativă, sunt realişti, se pot îndeplini şi sunt uşor măsurabili., a transmis PNL București.
Ce trebuie să facă Nicușor Dan ca să primească susținerea PNL
Pe lista liberalilor se numără și o mare problemă a bucureștenilor: termoficarea. Cu toate că s-au primit banii pentru investiții, Nicușor Dan nu a reușit să urgenteze procesul de modernizare al rețelei. Este vorba de 22% din reţeaua de termoficare din Bucureşti cu fonduri europene – 1,6 miliarde de lei. Iar ca să nu piardă banii, primăria trebuie să finalizeze cel puțin un tronson, din cele 5 totale.
Alte cerințe ale liberalilor pentru următoarele 6 luni sunt: deschiderea circulaţiei pe Pasajul Dna. Ghica, urgentarea lucrărilor din Prelungirea Ghencea, dar și stoparea definitivă sau deblocarea proiectului Drumul Ciurel.
Primarul general trebuie să rezolve și problemele care țin de transport în comun, parcări și deblocarea serviciului de taximetrie. De asemenea, este necesar să prezinte și o versiune finală a strategiei de digitalizare a serviciilor publice. Tot la acest capitol, trebuie să crească transparenţa instituţională.
Nici la parcuri, Bucureștiul nu stă mai bine. PNL cere amenajarea lor, dar și înlăturarea pericolelor, cum ar fi arborii care trebuie tăiați sau toaletați.
De asemenea, Nicușor Dan are restanțe și în ceea ce privește restaurarea clădirilor cu risc seismic ridicat. I se cere să finalizeze proiectele deja începute, dar și să reabiliteze minim 10 clădiri emblematice din Bucureşti.
Alte teme pentru primar sunt: realizarea unui Plan de Urbanism General (PUG), dar și a unui sistem multianual de planificare de investiţii.