Victor Pițurcă și fiul său, Alexandru Pițurcă, sunt în centrul unui scandal monstru. Cei doi sunt anchetați de DNA într-un dosar ce privește achiziții neconforme din perioada pandemiei. După ce s-a decis să fie cercetat în libertate, fostul selecționer al naționalei s-a dezlănțuit în fața presei.
Marți seară, 31 februarie, Victor și Alexandru Pițurcă au fost reținuți de DNA. Cei doi sunt acuzați că ar fi implicați într-un dosar de achiziții neconforme de măști din perioada pandemiei. Tribunalul București a decis însă să-i elibereze, așa că vor fi cercetați în libertate.
În ciuda dovezilor, a stenogramelor și a acuzațiilor, Pițurcă susține că el și fiul său sunt nevinovați. În timp ce el nici măcar nu știe despre ce este vorba, Alex Pițurcă ar fi vrut doar să se implice în această afacere. În cele din urmă însă, susține fostul selecționer, fiul său s-a răzgândit. Iar el ar fi contribuit doar cu o sumă de bani, sub formă de împrumut.
A investit banii mei. Banii aceia care scrieţi că i-au intrat lui Alex Piţurcă în firmă, aceia erau 90% banii mei, nu erau bani câştigaţi. Băiatul meu a vrut să intre în această afacere., a declarat el.
Toate acuzațiile ce îi sunt aduse nu ar fi decât o minciună, care în cele din urmă va ieși la iveală. În plus, Victor Pițurcă acuză că ar fi vorba de un abuz.
Nu am dat nicio declaraţie, nu am semnat nimic din ceea ce mi-au prezentat fiindcă sunt complet nevinovat, nu am nicio problemă cu această afacere şi consider că este un mare-mare abuz., a mai susținut fostul selecționer.
Gigi Becali crede în nevinovăția lui Victor Pițurcă
Despre acest scandal de proporții a oferit declarații și Gigi Becali. El și Victor Pițurcă au fost prieteni buni, ba chiar fostul selecționer a mințit pentru patronul FCSB în celebrul dosar „valiza”.
Acum, Becali susține că relația lor s-a încheiat, însă crede că Pițurcă spune adevărul.
M-ați întrebat ca persoană publică. Cum adică, eu împrumut firma copilului meu … Vezi ăla ce a făcut. Te arestez că de ce ai împrumutat firma? Oricum i-au dat drumul și, la cum îl cunosc eu pe el, după răspunsul oferit de el, nu a mințit. Nu știu ce a făcut Alexandru., a spus patronul FCSB, potrivit digisport.ro.