De-a lungul timpului, Oana Roman a fost ținta răutăților. Aceasta a fost jignită în repetate rânduri din cauza numărului său de kilograme. Ei bine, Oana a trecut peste toate apelativele ce i s-au adresat și le dă acum peste nas celor ce au criticat-o.
Vedeta a slăbit un număr de 20 de kilograme. Recunoaște că în acești ani în care și-a dorit să slăbească a încercat mai toate dietele. Spune că foarte multe dintre acestea au avut și efectul scontat, însă, dacă nu sunt ținute în continuare, kilogramele topite revin la loc.
Oana Roman: „M-am gândit să-mi creez ceva care să-mi fie ok”
Totuși, cum a reușit fiica lui Petre Roman să dea jos mai bine de 20 de kilograme? Aceasta mărturisește că nu este genul de persoană căreia să i se spună ce să nu mănânce. Prin urmare, vedeta nu a renunțat la vreun aliment, ci a redus cantitățile.
„Eu le-am încercat pe toate (dietele – n.r.). Majoritatea dau rezultate, dar dacă nu le ții în continuare, te îngrași la loc. Așa că m-am gândit să-mi creez ceva care să-mi fie ok. Eu am o problemă și dacă vii la mine cu „asta nu ai voie”, mă frustrez foarte rău. Și atunci am zis să încerc să nu-mi înterzic nimic, doar să reduc cantitățile. Și practic asta am făcut.” a mărturisit vedeta, în urmă cu mai mult timp la Antena 3 CNN.
Prin urmare, Oana Roman nu face rabat de la nimic! Mănâncă orice, însă, în cantități foarte mici. Și-a „setat” metabolismul în așa fel încât într-o zi să aibă o singură masă consistentă. Acest lucru se întâmplă cu precădere după-amiaza. Cu toate acestea, fosta parteneră a lui Marius Elisei spune că mai sunt și momente în care se înfometează.
Totodată, aceasta ia masa la un interval de 14 ore. În cursul serii, în meniul Oanei se regăsesc fructe și legume. Cât despre micul dejun, Oana nu este fanul acestei mese. Spune că niciodată nu a mâncat în cursul dimineții.
„Eu mănânc orice, dar foarte, foarte puțin. Mi s-a reglat metabolismul astfel încât am doar o masă consistentă pe zi, după-amiaza. Mă și înfometez puțin. Iau mesele la 14 ore distanță. Seara mănânc foarte puțin, o salată, fructe. Nu mănânc dimineața, nu am putut să o fac niciodată, beau doar o cafea. Prima masă o mănânc la ora 13”, a mai adăugat ea pentru sursa citată anterior