Reclamă

Răsturnare de situație în cazul accidentului în care a fost implicată Monica Macovei, fostul Ministru al Justiției. Expertiza efectuată de autorități a dovedit că aceasta a dat declarații false. În consecință, a fost pusă sub acuzare pentru vătămare corporală din culpă.

Monica Macovei a fost implicată într-un accident rutier în luna octombrie a anului 2022. În incident a fost implicat un motociclist, care a fost grav rănit în urma impactului. Fostul Ministru al Justiției a negat atunci orice acuzație că ar fi fost de vină pentru accident. Ba chiar a susținut că conducătorul motocicletei a fost cel care a intrat în ea.

În plus, în acel moment, ea a susținut vehement că a fost în controlul vehiculului pe care îl conducea.

Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea și nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a mașinii, moment în care airbag-urile s-au declanșat, cauciucul din stânga față s-a spart. Nu am pierdut controlul mașinii nici o secundă. , a declarat atunci Monica Macovei.

Macovei a fost testată de autorități cu aparatul etilotest și s-a dovedit că nu a consumat alcool.

Autoritățile au demonstrat că Monica Macovei a fost vinovată pentru producerea accidentului

La aproape 3 luni de la accident, expertiza efectuată de organele avizate a demonstrat însă contrariul. Confrom g4media.ro, polițiștii au descoperit că fostul ministru al Justiției a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens. Astfel, mașina pe care o conducea s-a izbit de bărbatul pe motocicletă care circula regulamentar.

În consecință, Monica Macovei a fost pusă sub acuzare pentru vătămare corporală din culpă. Joi, 26 ianuarie, ea s-a prezentat la audierile de la Parchet. Însă surse au declarat că fostul ministru a refuzat să răspundă întrebărilor procurorilor legate de circumstanțele în care s-a produs accidentul.

În plus, ea a evitat să dea ochii și cu jurnaliștii prezenți la Parchet. Ca să nu fie luată la întrebări, Monica Macovei a preferat să iasă pe ușa din spate a Parchetului Curții de Apel.

Tribunalul București a decis ca Monica Macovei trebuie să plătească victimei suma de 2.000 de lei, drept cheltuieli de judecată. Bărbatul a stat în spital 2 luni după accident.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro