Reclamă

Din nefericire, traversăm o perioadă în care infecțiile respiratorii nu iartă aproape pe nimeni. Fie că vorbim despre o simplă răceală, gripă, sau chiar COVID-19, a fi bolnav nu este tocmai cel mai bun lucru ce ni se poate întâmpla.

Elwira Petre le-a transmis celor ce îi urmăresc activitatea pe social media că, atât ea, cât și al său soț au trecut printr-un episod agresiv de gripă. Ceea ce i-a ajutat pe cei doi în perioada în carea au fost bolnavi au fosr remediile naturiste. Ori de câte ori sunt răciți sau au gripă, Elwira și Mihai Petre apelează la această metodă.

Elwira Petre: „M-au ajutat în fiecare an”

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Elwira Petre (@elwirapetreofficial)

„Suntem într-o perioadă în care toată lumea se luptă cu răceli, gripe, viruși. Și noi am trecut recent prin gripă și recunosc că ne-am simțit foarte rău. Cu ocazia asta am hotărât totuși să mă-ntorc la remedii naturiste pentru imunitate, m-au ajutat în fiecare an. Nu știu de ce anul ăsta nu am făcut mixtura asta mai devreme! Dar… mai bine mai târziu decât deloc. Împart mai jos cu voi rețeta, să fie cu boost pentru toată lumea. Începem!”, a scris Elwira Petre pe contul de Instagram.

Punem în blender:
Ghimbir și turmeric proaspăt, le găsiți la Lidl. Eu pun cam 400g.
O cutie/ conservă de lapte de cocos
Un pahar cu apă plată
Un pic de piper
Opțional puteți adăuga și 1,5 linguriță de scorțișoară

Le blenduim bine împreună, apoi fierbem amestecul la foc mic 10 minute.
Adăugăm zeama a 3 lămâi
Și strecurăm.
La final, după ce lichidul se răcește adăugăm aproximativ 200 ml de miere de calitate.
Eu o stochez în sticla sau borcan, la frigider.
M-am obișnuit să o prepar în weekend, o sticlă ne ajunge o săptămână întreagă la toți patru (fetele beau doare câte o gurița mică li se pare că este prea iute).
Eu beau în fiecare zi câte 50-100 ml
Poate vă ajuta și pe voi! Sănătate!


Reclamă

Share.

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro