Cancelarul Karl Nehammer și Ministrul de Interne Gerhard Karner au fost luni, 23 ianuarie, într-o vizită în Bulgaria. Cei doi au ajuns la granița țării cu Turcia, unde au „inspectat” felul în care sunt verificați migranții care vor să treacă.
După ce Austria a blocat aderarea României și Bulgariei în Schengen, oficialii de la Viena au promis că ne vor susține să ne rezolvăm problemele. Doar că în timp ce noi abia ne-am reluat relațiile democratice cu austriecii, vecinii noștri au primit o vizită din partea lor.
Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, și Ministrul de Interne, Gerhard Karner, au fost primiți de președintele Bulgariei, Rumen Radev. Cei doi oficiali austrieci au ajuns luni, 23 ianuarie, în țară și au avut o sarcină clară: să vadă cum e situația la granița vecinilor noștri cu Turcia.
Mesajul lui Nehammer după vizita în Bulgaria
Pe aici, spune Nehammer, ar fi o poartă a migranților ilegali către Uniunea Europeană. Asta în condițiile în care frontiera care desparte cele două țări este de peste 240 km și nu poate fi controlată cu ușurință de autoritățile Bulgare.
Așa că după ce și-a efectuat „inspecția” în zonă, cancelarul Austriei a garantat că va oferi ajutor Bulgariei. Mai mult, el crede că o soluție ar fi ridicarea unui zid de protecție. Acesta ar fi menit să-i împiedice pe oameni să treacă.
Vizita mea de astăzi din Bulgaria este dedicată luptei comune împotriva imigrației ilegale. Austria este alături de Bulgaria în această privință. Trebuie să apăsăm pedala frânei pentru azil peste tot în Europa. Protejarea graniței externe trebuie să fie principala prioritate a Comisiei Europene., a scris Nehammer pe Twitter, luni.
Austria încă nu vrea nici România, nici Bulgaria în Schengen
Karl Nehammer a dorit însă să clarifice un aspect important înainte de vizita sa în Bulgaria. Austria nu-și schimbă votul pentru extinderea Schengen. Cel puțin până Comisia Europeană nu ia măsuri pentru împiedicarea migrației ilegale.
Atât timp cât spaţiul Schengen nu funcţionează, şi, spre exemplu, Germania desfăşoară controale la frontiere cu alte state membre Schengen precum Austria, la fel cum procedează şi multe alte state europene, nu putem extinde acest spaţiu. Veto-ul Austriei rămâne, de aceea, în vigoare, până când situaţia se va schimba fundamental”, a declarat Karl Nehammer, potrivit unui comunicat citat de APA.