Curg valurile de acuzații, după tragedia de la cariera Jilț Sud, din Complexul Energetic Oltenia. 3 mineri au murit, după ce vehiculul în care se aflau s-a răsturnat. S-a cerut demisia conducerii CEO, dar s-a vorbit și de demisia Ministrului Energiei, Virgil Popescu.
Seara de marți, 17 ianuarie, a fost una neagră pentru angajații Complexului Energetic Oltenia. O mașină care transporta mineri spre cariera de cărbune de la Jilț Sud s-a răsturnat de pe un pod și a căzut în carieră. A fost activat planul roșu de intervenție.
La fața locului au intervenit mai multe echipe de salvatorii, care au acționat cu mai multe utilaje, inclusiv elicoptere SMURD. Din cauza zonei greu accesibile și a stării deplorabile a drumului, misiunea echipajelor a fost îngreunată.
Din cei 25 de mineri aflați în mașină, 3 și-au pierdut viața. Alți 10 au fost transportați la spital de urgență pentru îngrijiri medicale.
Teribilul accident a creat un val de revoltă în întreaga țară. Iar familiile îndoliate au cerut măsuri urgente și dreptate celor uciși. Între timp, doi dintre cei trei directori din cadrul Complexului Energetic Oltenia, direct responsabili de activitatea Carierei Jilț Sud, au demisionat.
S-a luat în considerarea demisia lui Virgil Popescu, Ministrul Energiei
Dar aceștia nu ar fi singurii responsabili. Și Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost tras la răspundere pentru cele întâmplate. Surse guvernamentale au relatat pentru presă că se ia în considerare chiar și demisia ministrului.
Guvernul pare însă că face zid în jurul lui Popescu și exclude această posibilitate. Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Executivului, a anunțat oficial că nu se va recurge la această măsură.
Precizare: Chestiunea responsabilităților privind tragicul accident de la CEO Oltenia va fi stabilita in urma anchetei judiciare si pe baza concluziilor echipelor de verificare. Orice masuri, indiferent de nivelul de responsabilitate vor fi luate, vor tine cont doar de aceste elemente. Pentru a evita interpretări eronate ale situației de fapt la nivelul Guvernului, la acest moment, nu se pune problema demisiei sau demiterii vreunui membru al Cabinetului., a declarat Cărbunaru.