Sătenii din satul Șimon, Bran, nu își revin nici acum din șocul pe care l-au trăit aflând despre oribila crimă. Alexandra și Nicu, doi tineri din comunitatea lor au fost omorâți cu bestialitate în propria casă în timpul nopții. Deși criminalul a fost prins, locuitorii din zonă sunt încă speriați de tragicul eveniment. Tatăl bărbatului care a comis abominabila faptă a ieșit la rampă cu declarații controversate.
Tatăl bărbatului care i-a ucis pe tineri susține că fiul lui nu avea probleme de sănătate grave
Se pare că între cele două familii exista și un grad de rudenie. Tatăl criminalului și mama lui Nicu erau cumnați. Scandalul ar fi pornit în urmă cu câțiva ani din cauza unei parcele de pământ dintre cele două case vecine. În urmă cu două nopți,vecinul a decis să își facă singur dreptate. Acesta a pătruns în toiul nopții în casa celor doi tineri și a dus la final planul diabolic.
Fapta a fost descoperită dimineața de cumnata victimei. Cei doi tineri au fost găsiți într-o baltă de sânge, fără suflare. Deși locuitorii din zonă susțin că făptașul avea probleme psihice, tatăl lui are o altă poziție în acest sens.
„Ce depresie să aibă băiatul meu? A fost internat și i s-a spus că nu e într-o situație gravă și că nu poate să i se dea tratament. Nu era agresiv băiatul meu că eu am lucrat cu el și am stat cu el aici. Eu stau în pod acolo, eu habar n-am avut de el. Am crezut că e la serviciu”,a explicat acesta.
În același timp, mama victimei susține că tatăl agresorului a știut de planul acestuia. Mai mult, l-ar fi ajutat punând după comiterea faptei toporul în apă.Bărbatul dezminte aceste acuzații.
„Nu m-am gândit niciodată la așa ceva. Mama lui Nicu e o ticăloasă mare dacă spune că eu știam. E și fina mea și cumnată, dar e o ticăloasă de femeie dacă a spus că eu sunt complice. Așa să-mi ajute bunul Dumnezeu ca aici să încremenesc dacă eu am știut de treaba asta”, a explicat bărbatul.
Cercetările oamenilor legii continuă în acest caz. Făptașul a fost arestat însă polițiștii și procurorii vor să pună cap la cap firul momentelor tragediei.
Între timp, reprezentanții Spitalului de Copii din Brașov au publicat în mediul online un mesaj emoționant. Aceștia și-au luat rămas bun de la Alexandra, victima măcelului, fostă asistentă medicală în cadrul unității.