Reclamă

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, încearcă din nou să scape din spatele gratiilor. Avocatul acesteia a solicitat sesizarea Curții Europene a Drepturilor Omului, pe motiv că Elenei Udrea i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. 

În cadrul aceluiași termen, avocatul a solicitat atât sesizarea CCR, cât și cea a Curții Europene de Justiție cu privire la modul în care i s-a aplicat decizia CCR fostului ministru. Procurorul de ședință a cerut respingerea celor trei cereri. Acest lucru a scos-o din minți pe Elena Udrea, care a reacționat imediat în fața judecătorilor ÎCCJ. 

Elena Udrea: Sunt în închisoare în mod ilegal!

 „Pentru mine este surprinzător că Direcția Națională Anticorupție se opune sesizării Curții Europene de Justiție. Sunt în închisoare în mod ilegal. Cred că este obligatoriu ca CJUE să vină și să explice cum a dat decizia din 21 decembrie 2021, ținta mea este să fiu judecată legal”, a spus ea în fața judecătorilor Înaltei Curți. 

Elena Udrea se află în spatele gratiilor de anul trecut. Aceasta a încercat să fugă din țară în Grecia, însă a fost prinsă la vamă, în Bulgaria. După două luni petrecute în arest la bulgari, Udrea a fost adusă în România. A avut o mulțime de încercări de a ieși din închisoare, însă toate au eșuat. Femeia nu se lasă și susține că este ținută în închisoare în mod ilegal. 

Sărbătorile de iarnă ce tocmai au trecut au fost extrem de grele pentru fostul politician. Ea spune că perioada sărbătorilor de iarnă este cea mai grea din an în penitenciar, mai ales într-unul de femei, unde majoritatea sunt mame.  

Elena Udrea ar putea fi eliberată din închisoare!

Udrea, despre sărbătorile de iarnă: Toată tristețea din lume se adună aici

„Pare că toată tristețea din lume se adună aici. Atmosfera este ciudată, o fractură între decorurile și muzica prin care angajații penitenciarului încearcă să redea cât de puțin trăirile Crăciunului si suferința deținută de a fi departe de familie si mai ales departe de copiii”, a scris Udrea pe Facebook. 

Ea spune că au emoționat-o conversațiile telefonice pe care le-a ascultat fără să vrea sub geamul celulei sale. De asemenea, Udrea explică faptul că durerea nu este pentru adulți, fiindcă aceștia își pot gestiona ușor emoțiile. Durerea este pentru copiii care suferă și își roagă mamele să vină acasă măcar de Crăciun. 

Elena Udrea nu a avut parte numai de eșecuri în penitenciar. Recent, ea a obținut o victorie importantă în instanță Mai clar, femeia își poate vedea fiica, fără a le despărți geamul de protecție. 


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro