Reclamă

De-a lungul carierei sale, Cătălin Botezatu a fost destul de rezervat în declarații când a venit vorba despre viața sa profesională. Ei bine, creatorul de modă s-a decis! Acesta răspunde la întrebarea care s-a aflat pe buzele tuturor de-a lungul timpului. Așadar, de ce nu are Cătălin Botezatu o familie și o parteneră?

Ei bine, Bote mărturisește că a ales cariera, în detrimentul familiei. Susține că satisfacțiile profesionale sunt cele ce îl împlinesc cel mai mult. De aceea, a preferat să muncească cât a putut de mult pentru a se ridica la așteptările publicului su.

Cătălin Botezatu: „Am renunțat la viața personală”

Sursa: Social media

„Trebuie să renunți la ceva! Am renunțat la viața personală în favoarea unei vieți profesionale care îmi dă cele mai multe satisfacții. Fashion-ul și afacerile pe care le am îmi dau cele mai multe satisfacții. Și am ales să muncesc și să nu-mi dezamăgesc publicul. Să încânt ochiul privitorului, să fiu un brand consumabil și realizez că, datorită fanilor și consumatorilor de modă, exist și din acest punct de vedere, al respectului pe care îl port, trebuie să merg mai departe.’, a declarat Cătălin Botezatu, potrivit BZI.

Se pare că eforturile lui Cătălin Botezatu nu au fost în zadar! Acesta susține că nu a dus niciodată grija zilei de mâine. Însă, după cum el a spus-o, în viață totul are un preț, iar prețul plătit de el a fost că nu și-a format o familie.

Mai mult decât atât, pentru profesia sa, Bote și-a sacrificat inclusiv sănătatea. Nu puține au fost momentele când acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale.

„Nu au fost astfel de momente, așa cum spuneam, nu am fost niciodată sărac. Dar au fost momente în care am jurat să nu mai fac compromisuri, mai ales în viața personală, sentimentală. Dar am făcut exact aceleași greșeli cu fiecare nouă relație începută. Pentru bunăstarea materială nu am făcut compromisuri, dar am făcut sacrificii mari de tot. Mi-am sacrificat sănătatea, viața personală, familia pentru carieră.” a spus Cătălin Botezatu, în trecut, în cadrul unui interviu


Reclamă

Share.

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro