Abbas Gallyamov, cel care i-a scris discursurile lui Vladimir Putin o perioadă, a dat mai multe detalii despre Vladimir Putin. Potrivit acestuia, președintele Rusiei se va retrage în acest an de la putere, pentru a evita să sfârșească așa cum a făcut-o Muammar Gaddafi.
Anul acesta este unul dificil pentru Putin, susține Gallyamov. Președintele Rusiei își va numi succesorul, pentru a nu risca să fie răsturnat de la putere. Toate acestea au loc pe fondul războiului din Ucraina, unde armata Rusiei se confruntă cu înfrângeri după înfrângeri. În acest context, Putin va încerca să cedeze puterea unui moștenitor ales. Ulterior, oficialul de la Moscova se la retrage în locația sa de la Marea Neagră.
Liderul rus va ceda puterea unui succesor tehnocrat. Acesta va avea rolul de a negocia sfârșitul războiului cu Ucraina și cu Occidentul, a spus Galliamov pentru Khodorkovsky Live. Despre cel care va fi ales următorul președinte al Rusiei, Vladimir Putin va alege să numească o persoană de încredere. Așadar, printre persoanele în care Putin are încredere se află primarul Moscovei, Serghei Sobyanin, premierul Mihai Musustin, sau adjunctul șefului său de cabinet, Dmitri Kozak.
Cum poate fi răsturnat de la putere Vladimir Putin
Fostul consilier al președintelui râs spune că în momentul în care va pierde războiul cu Ucraina, sunt șanse mari ca Vladimir Putin să încerce să distrugă lumea. El ar putea apela chiar la armele nucleare. Pierderea războiului pentru Putin înseamnă să piardă puterea, ceea ce înseamnă închisoare pe viață, în cel mai bun caz.
„Atunci când va trebui să aleagă între pierderea războiului, cu aceste consecințe, și distrugerea întregii lumi, s-ar putea să aleagă a doua variantă, distrugerea lumii”, a mai spus Abbas Gallyamov.
De asemenea, el a explicat că liderul de la Kremlin are foarte multe fețe, de aceea abordează diferit lucrurile de la o zi la alta. Totuși, există și șansa ca oficialii de la Kremlin să îl determine pe oficialul rus să facă un pas în spate în condițiile unei înfrângeri militare și să aleagă un succesor. În final, fostul consilier al lui Putin spune că președintele Rusiei nu are curajul să înceapă un nou război cu țările NATO, fiindcă nu are forța necesară de a-l susține.