De-a lungul timpului, Oana Roman a fost blamată pentru kilogramele sale. Vedeta a fost ținta răutăților și a hate-ului mulți ani.

Ei bine, cei care au criticat-o și i-au adresat tot felul de apelative răutăcioase trebuie să afle că partenera lui Marius Elisei a slăbit nu mai puțin de 20 de kilograme. Procesul de slăbire a început în urmă cu mai bine de doi ani. Oana mărturisește că a apelat la diferite proceduri, iar cina este reprezentată de o băutură ce îi taie senzația de foame.

„Fac ce am făcut și până acum, proceduri, fasting, ceai, înlocuiesc seara o masă cu o băutură care mă ajută să nu îmi fie foame și continui pe drumul acesta, așa, cât de mult se poate. M-am obișnuit așa. A devenit un mod de viață, dacă vrei, nu îl mai simt ca pe un efort.” a declarat Oana Roman pentru ego.ro

La ce proceduri a apelat Oana Roman

Cât despre procedurile la care a apelat pentru a scăpa de kilogramele în plus, Oana Roman nu se ferește să recunoască. Declară că într-o mare măsură au ajutat-o procedurile pentru corp.

De asemenea, fiica lui Petre Roman este la current cu tot cee ace apare pe piață și testează orice nou aparat. Cât despre efecte, Oana se arată foarte mult.

Sursa: Social media

„Am făcut criolipoliză, care scade foarte mult în centimetri. Am făcut VelaShape, am făcut proceduri pentru corp.  Acestea m-au ajutat foarte mult. Eu le încerc pe toate.

Testez noile aparate care apar pe piață. În ultima vreme am tot testat din noile aparate și sunt foarte încântată că le pot încerca încă din momentul în care apar și înainte ca să fie în clinici. Încerc din ele, iese bine, văd că sunt din ce în ce mai performante.” a mai spus aceasta pentru sursa citată anterior

În doar două luni, în luna martie a acestui an, Oana Roman va fi supusă unei intervenții chirurgicale. Este vorba despre o operație de abdominoplastie, o procedură complicate pe care Oana a amânat-o de-a lungul vremii. Însă, în 2023, vedeta este hotărâtă să treacă prin această operație.

„Trebuie! Sunt obligată să o fac. Am amânat-o foarte mult timp, nepermis de mult timp. Trebuie să îmi fac o abdominoplastie. Am rămas cu foarte multă piele în exces la nivelul abdomenului.

Acolo nu am voie să fac proceduri pentru că am acea operație foarte grea pe care am avut-o după ce am născut și trebuie să fac o abdominoplastie. Acum am zis că gata. La începutul lui martie mă duc și o fac, nu mai trebuie să stau să aștept. Am amânat-o vreo 5 ani.” a mărturisit pentru aceeași sursă