Trăim într-o Românie în care sistemul de pensii se vrea a fi unul „după model” european, însă lacunele sunt nelipsite din cadrul lui. Numeroși pensionari își trăiesc anii la limita subzistenței, renunțând deseori la lucruri absolut necesare. O pensie mică din România nu este nici pe departe suficientă pentru o viață decentă. Costurile lunare de la ora actuală sunt mari și pentru cei cu venituri peste medie. Cu atât mai mult pentru un pensionar. La toate acestea se adaugă de cele mai multe ori și costurile medicamentelor pe care cei vârstnici le alocă din pensie. Însuși Ministrul Muncii a lăsat de înțeles ce măsuri ar fi necesare spre implementare în astfel de cazuri.
Pensia minimă ar trebui să ajungă la 3000 de lei
În România trăiesc în prezent aproape 5 milioane de pensionari. Conform datelor Casei Naționale de Pensii, numărul acestora a înregistrat scăderi în ultimii doi ani. Mai exact, cifra totală a acestora era în luna martie a anului trecut, 4.813.753 de persoane. În același timp în Decembrie 2022 mai primeau pensie cu 30.319 persoane mai puțin. De altfel, mult mai puține persoane față de aceeași perioadă a lui 2021. Respectiv cu mai puțin de 88.904 persoane.
Alarmant ar spune cu siguranță sociologii.
Dincolo de faptul că natalitatea scade de la an la an, populația îmbătrânește vizibil. Vârstnicii sunt și ei tot mai puțini.
Cu toate că cifra lor scade de la an la an, pensionarii tot nu ajung să ducă un trai decent în țară. O recunoaște voalat inclusiv Ministrul Muncii, Marius Budâi.
„În concepția mea, dacă România și-ar permite astăzi, eu cred că pensia minimă în România ar trebui să fie aici, unde noi ne adresăm cu măsurile”, a explicat oficialul.
Ce valoare are cea mai mare pensie specială din România?
Până atunci însă, există și pensionari care încasează pensia minimă. Cei care au sub 1700 de lei așteaptă cu nerăbdare noile majorări promise de cei aflați la putere.
Trecând în alt registru, unul apăsător pentru românii de rând, pensiile speciale rămân la fel de generoase. La ora actuală, în România încasează pensii speciale 9950 de persoane. Cea mai mare pensie din acest sector a atins pragul de de 21.333 lei.