Elevii se întorc în băncile școlilor începând de luni, 9 ianuarie 2023. Numărul mare de gripă impune însă niște măsuri de protecție, decise de Ministerul Educației. În plus, în cazuri excepționale, unele unități educaționale ar putea fi închise temporar.
Sezonul gripal a debutat mai devreme în România, iar spitalele sunt pline în prima săptămână a anului 2023. Peste 5.000 de români au luat gripă și numărul este în creștere de la o zi la alta.
În acest context sensibil din punct de vedere epidemiologic, s-a discutat de impunerea unor măsuri de prevenție la nivel național. Ministerul Sănătății a respins însă această variantă, ci a preferat, în schimb, să facă doar recomandări populației.
Valul de îmbolnăviri, care este preponderent în rândul copiilor, corespundă însă cu începerea cursurilor după vacanța de iarnă. Guvernul a decis ca elevii să se întoarcă în băncile școlilor, iar cursurile să se desfășoare în mod normal.
Astfel, nu a fost impusă nici purtarea măștii, nici desfășurarea orelor de curs în sistem online. Însă există anumite aspecte pe care cadrele didactice și părinții trebuie să le aibă în vedere.
În ce condiții se va suspenda desfășurarea orelor de curs în școli
Mai exact, înainte de începutul orelor, se va face un triaj de personalul școlilor. Iar dacă copii au fost trimiși de către părinți la școală, chiar dacă aveau simptome de gripă, aceștia vor fi trimiși acasă.
În plus, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației vor ține în permanență legătura cu unitățile de învățământ.
În fiecare școală, va exista un reprezentat care fi responsabil de comunicarea permanentă cu direcţiile de sănătate publică. Părinții, cadrele didactice și elevi vor beneficia, de asemenea, de un ghid care să-i instruiască în ceea ce privește măsurile de prevenție împotriva virusului gripal.
Iar în cazul în care numărul de îmbolnăviri scapă de sub control, școlile vor decide individual ce măsuri se pot lua. În situații excepționale, se poate recurge chiar și la suspendarea temporară a orelor de curs.
Pentru cazuri excepționale vom vedea la momentul respectiv, însă în acest moment nu suntem în situația în care să suspendăm cursurile. Așa cum spuneam, cu prevenție, cu triaj epidemiologic, eu sper ca procesul educațional să continue în mod normal, așa cum a continuat chiar dacă a fost sau nu sezon de viroze respiratorii., a explicat Ministrul Educației, Ligia Deca.