Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit recent despre ajutoarele pe care statul le-a promis că le va acorda românilor care au nevoie de bani. Oficialul a amintit de banii pe care îi vor primi românii pentru încălzire, dar și despre sumele promise pensionarilor cu venituri mici.
Vestea bună dată de oficialul din Guvernul Ciucă este că banii „atât de necesari” pentru români vor fi virați curând. Conform acestuia, actul normativ prevede două plăți semestriale legale. Conform informațiilor transmise de oficialul din Ministerul Muncii, banii vor fi virați în prima jumătate din luna ianuarie. Este o veste bună aceasta, fiindcă până acum în spațiul public au apărut informații conform cărora banii vor intra în cea de-a doua parte a lunii în curs.
Marius Budăi, anunț important pentru seniorii României
„Pentru cei care vor primi bani, plata prin cont, și mă refer aici la carduri, ca să înțeleagă toată lumea, vor fi exact ca în aceeași lună, în data de 12 și 14 a lunii”, a declarat Budăi.
El a vorbit și despre sumele de bani pe care le vor primi românii cu pensii mici, pentru a face față cheltuielilor colosale din ultimul an. Așadar, conform specialistului, odată cu plata pensiei majorate, românii vor primi și suma de sprijin promisă de Guvern. Este important de precizat că acești bani vor fi acordați în prima parte a lunii ianuarie, nu în cea de-a doua.
Pe data de 30 decembrie, Ministerul Muncii a trimis ordonanțările către trezorerie. Politicianul precizează că a avut o colaborare foarte bună cu ministerul de finanțe și cu trezoreria statului. Pe data de 3 ianuarie, oficialii au făcut plățile către Poșta Română. Așadar, se va începe să se facă plățile și oamenii vor lucra în weekend pentru a recupera calendarul, astfel încât pensionarii României să primească banii extrem de necesari în această perioadă.