Marți, 3 ianuarie 2023, Gigi Becali a fost trimis în judecată într-un dosar destul de vechi. Este vorba despre referendumul pentru familie, organizat în anul 2018. Omul de afaceri a votat referendumul deși nu avea voie, motiv pentru care oamenii legii l-au sancționat.
Totul s-a întâmplat în anul 2018, atunci când a avut loc referendumul pentru familie. Gigi Becali a trecut cu vederea prevederile legale care nu îi permiteau să voteze pentru a bloca legalizarea căsătoriei între oamenii de același gen. Omul de afaceri a votat, chiar dacă nu avea acest drept, motiv pentru care i-a fost deschis dosar penal.
Gigi Becali, trimis în judecată
Dosarul deschis la judecătoria Buftea urmează să intre în procedură de Cameră preliminară. În acest context omul de afaceri a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă la vot. Procurorii îl acuză pe Gigi Becali că a votat fără a avea acest drept și a comis fapta în stare de recidivă.
Mai exact, după ce a fost condamnat definitiv la închisoare, până la împlinirea termenului de reabilitare a săvârșit din nou o infracțiune, cu intenție sau cu intenție depășită. Această faptă poate fi pedepsită cu un an de închisoare. Pe de altă parte, pentru frauda la vot, Becali poate fi condamnat la trei ani de închisoare.
De ce ar putea fi condamnat la închisoare Becali
Gigi Becali a fost condamnat definitiv de 2 ori în anul 2013. Omul de afaceri a primit și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a alege și de a fi ales pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
Cu toate acestea, pe data de 6 octombrie 2018, Becali nu a ținut cont de această pedeapsă complementară și s-a prezentat la o secție de votare din Voluntari. În aceeași zi, Gigi Becali a susținut sus și tare că dreptul de a vota nu il poate lua nimeni, nici măcar un judecător.
„Păi știu, pentru că am inteligență! Păi, mie, dacă-mi spun 1.000 de avocați că nu am voie, eu știu că am voie, pentru că inteligența mea și bunul meu simț, și legea firii spun că am voie să votez la referendum pentru mii de ani. Şi ce dacă n-am voie? Fac trei luni de puşcărie şi votez din nou şi din nou”, a declarat Gigi Becali la acea vreme, conform România TV.