Reclamă

Se spune că cei care aleg să își dedice viața bucurându-o pe a celor din jur, ascund o mare durere legată de a lor. Este și cazul regretatului actor Mitică Popescu. Acesta s-a stins în urmă cu puțin timp lăsând în spate o scenă a teatrului românesc mult mai săracă.

Mitică Popescu a ascuns o dramă

Mitică Popescu a fost îndrăgit de generații întregi pentru talentul, dar și pentru personalitatea lui. Plecarea lui la cele veșnice a lăsat pentru totdeauna scena teatrului românesc mult mai săracă.

Deși a avut parte de toată dragostea publicului, puțini știu prin ce dramă a trecut de fapt regretatul actor. Acesta nu a reușit să aibă copii, deși a avut o căsnicie frumoasă cu soția lui, actrița Leopoldina Bălănuță. În ultimii ani de viață, maestrul și-a expus regretul legat de această apăsare. El a precizat că și-ar fi dorit să aibă copii, dar meseria nu i-a permis ocupându-i mult timp.

„Regret că nu am copii, dar în profesia noastră nu realizezi la timp chestia asta. N-ai timp să ţii nici măcar o floare… Îmi amintesc că atunci când s-a prăpădit bietul tata am avut nu ştiu câte spectacole în acea săptămână. Poldi (n.r. – soția lui, Leopoldina Bălănuță) nici n-a putut veni la înmormântare, că avea matineu. Eu dimineaţa am fost la înmormântare la tata, iar seara eram pe scenă. Această meserie înseamnă sacrificii”, povestea actorul într-un interviu mai vechi.

Mitică Poescu a făcut închisoare

Regretatul actor a fost aruncat în pușcărie în vremea comunismului. Totul fără un motiv întemeiat. Mai exact, actorul ar fi afirmat în cadrul unei petreceri că vrea să plece în America. De aici și până la arestarea lui pentru trădare de patrie a fost un singur pas.

A prezentat una dintre cele mai longevive emisiuni

Mitică Popescu a intrat la inimile românilor și prin prisma posturii de prezentator tv pe care a avut-o. Regretatul actor a prezentat una dintre cele mai longevive emisiuni tv din România.”D’ale lui Mitică” a fost privită ani de-a rândul, săptămânal pe micile ecrane.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro