Situație gravă în România! În doar o zi, la o cameră de gardă a unui spital din București s-au prezentat 800 de pacienți infectați cu o viroză respiratorie. Medicii nu mai fac față numărului mare de îmbolnăviri.
Deja situația este extrem de gravă, iar epidemiologii atrag atenția că ce este rău de abia acum începe. Specialiștii se așteaptă ca în lunile ianuarie și februarie numărul îmbolnăvirilor să explodeze. De asemenea, România nu mai are medicamente pentru viroză, iar medicii nu mai au cu ce trata pacienții bolnavi.
Spitalele din Capitală, pline ochi de pacienți răciți
Ministerul Sănătății a decis, în acest context, să blocheze exporturile pentru următoarele șase luni. O situație foarte gravă este înregistrată și la spitalele pentru copii. Acum, după sărbători, acestea sunt pline, iar timpul de așteptare la Camera de Gardă depășește 6-7 ore. Părinții caută disperați în farmacii medicamente pentru viroze, însă sunt greu de găsit.
Zilnic, sute de copii ajung la spitalele de pediatrie din Capitală. Din păcate, specialiștii anunță că ce este rău de abia acum începem.
Situație gravă în spitalele de copii din București
„Testăm copiii cu simptomatologie respiratorie de virus gripal și testele sunt pozitive de foarte multe ori. Cred că doar 12 noaptea a fost un moment fără nici o foaie pe masa de prezentări. Și ianuarie și februarie aș putea să spun că vor fi luni cu vârfuri ale incidenței bolilor respiratorii, pentru că este anotimpul și este vârful de circulație al acestor virusuri respiratorii, inclusiv virusul gripal”, a declarat Alina Antohe, medic UPU la Spitalul Marie Curie din București.
În ultimele 24 de ore, conform Antena 3, la Spitalul Bagdasar Arseni din București s-au dus la spital peste 130 de pacienți. Cei mai mulți dintre aceștia se simțeau rău din cauza virozelor respiratorii. Din păcate, acest val de infecții se suprapune peste o criză a medicamentelor fără precedent.
Cristina Pavel, președintele Asociației Farmaciilor Intependente Ethica, spune că în acest moment nu se știe ce se va întâmpla în următoarea perioadă. Medicamentele care conțin paracetamol, care sunt extrem de importante pentru copii, se găsesc foarte rar.