Evenimentele astrale din următorul an aduc cu ele numeroase suferințe pentru unii nativi. Aceștia vor avea probleme mari în dragoste, ajungând până la divorțuri. Unele zodii vor ajunge să rupă legături care ai durat ani de zile, pentru a-și găsi liniștea.
Rac
Nativii Rac sunt primii vizați la capitolul probleme în dragoste. Încă de la începutul anului, aceștia vor întâmpina probleme în relațiile de cuplu. Neîncredere, certuri, amenințări, toate vor face parte din ritualul zilnic din căsnicia lor. Inevitabil, unii dintre nativii acestei zodii vor pune piciorul în prag și vor lua decizii pentru liniștea lor. Astfel, chiar dacă vor ajunge la separare sau divorț, nu vor regreta nici măcar o clipă decizia luată.
Nativii Rac pun extrem de mult preț pe pacea lor sufletească. Astfel, nu se vor uita niciodată în urmă, deși renunță la persoane dragi pentru a o obține.
Balanță
Persoanele născute sub semnul Balanței trăiesc de mult timp în tensiune alături de partener. La rândul lor nu se pot abține și iscă mereu discuții care degenerează în certuri. Nativii Balanță vor ajunge la saturație legat de aceste contexte care nu le aduc liniștea. Astfel, pe plan emoțional și amoros vor sta foarte prost în anul care urmează. Norocul lor este că nu se lasă acaparați pe deplin de problemele de acest gen.
Cei născuți în zodia Balanță se vor concentra mai mult pe latura profesională decât pe aceste probleme.
Vărsător
O altă zodie care va avea probleme în amor în 2023 este Vărsătorul. Deși din exterior pare că totul merge strună în relația sau căsnicia lor, lucrurile nu stau deloc așa. Nativii Vărsător vor ajunge să se despartă.de persoana alături de care credeau că vor îmbătrâni.
Din acest motiv, anul lor va fi încărcat de suferință și nefericire. Totul se va redresa însă la un moment dat, iar vindecarea lor le va aduce și un nou partener.