Reclamă

Toate familiile au tradiții pe care le respectă de Crăciun. Iar președintele Klaus Iohannis și soția sa, Karmen Iohannis, nu fac excepție. Iată ce ținută a ales să poarte Prima Doamnă a României în această zi sfântă.

În dimineața zilei de Crăciun, Klaus Iohannis și soția sa, Carmen Iohannis au respectat tradițiile religioase. Așa că cei doi au mers împreună la biserică, unde au fost surprinși de fotografi.

Prima Doamnă a României a ales o ținută cât mai decentă, de culoare neagră. A ales un palton de culoare închisă, pe care l-a asortat cu o pereche de cizme până la genunchi în aceeași nuanță. Ceea ce a atras atenția a fost însă geanta pe care a purtat-o. Aceasta nu a fost într-o culoare neutră, ci una puternică roșie.

Și Klaus Iohannis a fost în același ton vestimentar cu partenera sa. Șeful statului a fost îmbrăcat într-un costum negru, iar pe deasupra a purtat un palton în aceeași culoare. Singurul element mai deschis a fost cămașa sa, care a fost de culoare albă.

Cei doi soți au fost surprinși la ieșirea din biserică, ținându-se de mână.

Urarea lui Klaus Iohannis pentru români de Crăciun

În Ajunul Crăciunului, Klaus Iohannis a transmis un mesaj românilor de pretutindeni. Șeful statului i-a îndemnat pe toți să fie mai buni și să-și ajute aproapele.

Cu un război la graniță, România a trecut în ultimul an prin numeroase încercări. Pe lângă criza energetică și inflația, țara noastră a avut un rol esențial în ceea ce privește valul de refugiați din Ucraina. Aceștia au găsit pe meleagurile noastre tot sprijinul de care au avut nevoie, iar cu ajutorul românilor au reușit să-și găsească adăpost.

Să întâmpinăm Nașterea Domnului cu bucurie și cu credință- bucuria de a-i simți aproape pe cei dragi și credința în forța mântuitoare a compasiunii și a solidarității.

Spiritul acestor Sfinte Sărbători să ne luminez sufletele, să ne inspire să îi ajutăm pe cei care au nevoie de sprijin și să ne aducă împreună, pentru că doar uniți suntem mai puternici.

Crăciun fericit și multă sănătate, dragi români!


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro