Începutul anului 2023 vine cu o veste proastă pentru șoferi. Românii vor fi nevoiți să scoată și mai mulți bani din buzunar pentru asigurările RCA.
Falimentul celei mai mari companii de asigurări din țară, City Insurance, încă face pagube în buzunarele Românilor.
Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că a fost aprobat proiectul de normă care prevede că cotele de contribuţie datorate de asigurători la Fondul de Garantare a Asiguraţilor cresc de la 2,5% până la 4%. Iar asta se va reflecta din plin și în sumele pe care le vor achita șoferii.
Conform unei estimări recente, românii vor fi nevoiți să plătească, în total, nu mai puțin de 100 milioane de euro. Și asta doar pentru a acoperi gaura lăsată de City Insurance.
Însă nu doar lovitura suferită în 2021 de compania de polițe de asigurare ar fi de vină pentru această creștere. Ştefan Prigoreanu, CEO al Millenium Broker, a explicat că există și alți factori. Unul ar fi inflația, dar și explozia de prețuri pe piața energiei și a combustibililor a contribuit.
Această creştere a contribuţiilor la FGA cu siguranţă este necesară, altfel nu ar fi avut loc. (…)(nr. falimentul City Insurance) Este un factor care influenţează, contribuie la o creştere a preţurilor. Este doar unul din factorii care contribuie la o creştere a preţurilor., a declarat Ştefan Prigoreanu pentru Ziarul Financiar.
City Insurance încearcă să se întoarcă pe piață
City Insurance a fost în anii trecuți liderul pieței asiguratorilor din România, cu peste 3 milioane de clienți în toată țara. Doar că datoriile acumulate de 8 miliarde de lei au fus la un faliment istoric și la o creștere record a polițelor de asigurări RCA.
După ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că a retras autorizația de funcționare și a constatat insolvența City Insurance în septembrie 2021, în februarie 2022 firma a intrat în faliment. Milioane de români au fost atunci nevoiți să-și caute un alt asigurator, cu toate că-și plătiseră deja polițele.
Grant Thornton, unul dintre auditorii statutari ai City Insurance, a încercat în decursul acestui an să aducă compania din nou pe piață, dar fără succes. Curtea de Apel a respins cererea lui de anulare a deciziei ASF la începutul lunii decembrie, 2022.