Se întâmplă de la 1 ianuarie 2023! Angajații Complexului Energetic Oltenia (CEO) vor beneficia de salarii mai mari. De asemenea, aceștia vor primi și sporuri bănoase de la angajator. Anunțul a fost făcut de președintele executiv al Sindicatului, Jan Popescu.
Potrivit bărbatului, sindicatul a reușit să obțină de la angajator o creștere salarială de 450 de lei. La această sumă, se vor adăuga și sporurile. Așadar, angajații CEO vor primi începând cu data de 1 ianuarie 2023 un salariu mai mare cu peste 400 de lei.
Vești bune pentru acești angajați! Vor primi peste 400 de lei la salariu
Veștile bune pentru acești angajați nu se termină aici! Liderul sindical a anunțat, în cadrul unei emisiuni TV, că în anul 2023 nu se vor face concedieri. Astfel, compania nu va da pe nimeni afară, în ciuda perioadei dificile pe care o traversăm, în afară de persoanele care vor să plece singure.
În același timp, compania încearcă să caute soluții pentru pensionarea angajaților. Este vorba despre angajații cu vârsta de 52 de ani, care au muncit timp de 30 de ani dintre care 25 de ani au fost în sistemul energetic.
Jan Popescu este de părere că oamenii nu ar trebui să se îngrijoreze că își vor pierde locul de muncă. Din punctul său de vedere, CEO va rezista și după anul 2023. De aceea, anul următor nu va aduce niciun program de restructurare, deci, niciun angajat nu va fi dat afară. Toate discuțiile se poartă cu politicieni, inclusiv pe tema pensionării celor care au muncit aproape întreaga viață în sistemul energetic.
„Întreaga mişcare sindicală este în discuţii cu factorul politic, fiecare pe unde poate. Dorim să găsim această posibilitate de pensionare a colegilor, la vârsta de 52 de ani, cu 30 de ani vechime, dintre care 25 în sistemul energetic.”, a mai spus acesta.
Salarii mai mari de la 1 ianuarie 2023
De la 1 ianuarie 2023 salariul minim pe economie la noi în țară va crește la suma de 3.000 de lei. Veștile sunt bune pentru cei care lucrează în sistemul bugetar, fiindcă ei vor fi beneficiarii acestor creșteri. Totuși, statul s-a gândit să ofere un ajutor și angajaților din privat. În acest context, angajatorii care vor să mărească salariul angajaților vor putea face acest lucru, iar statul nu le va impozita anumite sume.